Termenele de plată la medicamente în România – de 6 ori mai mari faţă de alte state UE
Până în prezent, toate ţările membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să plătească facturile la medicamente în termen de 30 zile. România avea obligaţia să plătească facturile furnizorilor de medicamente la 180 zile – un decalaj de plată de 6 ori mai mare faţă de restul Europei, se arată într-un comunicat al ARPIM.
‘Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că datoria strânsă până pe 16 martie reprezintă una dintre cele mai dificile situaţii pentru industria farmaceutică din România. Deşi termenul oficial era de 180 zile, în fapt plăţile se fac la peste 300 zile. Suma la care s-a ajuns în prezent nu este deloc de neglijat – 1,3 miliarde de euro. Industria farmaceutică de medicamente inovative a fost mereu alături de autorităţi în ultimii ani şi a înţeles situaţia economică dificilă cu care acestea s-au confruntat. Ne bucurăm că în prezent Guvernul a decis să pună pe lista priorităţilor plata acestor datorii, întrucât a înţeles că stabilitatea economică în acest sector este în interesul pacienţilor iar respectarea directivei europene este în interesul României’, a declarat Dan Zaharescu, director executiv al ARPIM, citat în comunicat.
Sorin Popescu, coordonator Grup Comunicare ARPIM adaugă: ‘Dorim să subliniem că pentru aceste datorii Guvernul a alocat deja de la buget o parte din banii necesari şi că plata lor nu reprezintă un privilegiu pentru industria farmaceutică, ci doar o respectare a obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene. Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente este deschisă pentru stabilirea unui calendar de eşalonare a datoriilor, aşa încât plata acestora să se facă gradual şi să nu producă dezechilibre în sistem. Avem în continuare un dialog deschis cu Ministerul Sănătăţii şi ne exprimăm convingerea că vom găsi împreună o soluţie în acest sens. Cât despre Directiva plăţilor întârziate cu implementare din 16 martie, o considerăm un semnal foarte bun pentru că reprezintă începutul unui proces de armonizare şi de intrare în normal pentru ţara noastră şi pentru mediul de afaceri românesc. Această măsură a fost pregătită şi anunţată încă de acum 2 ani şi ştiam cu toţii că se apropie momentul implementării. Rolul Directivei este acela de a transforma statele europene în agenţi economici responsabili pentru obligaţiile pe care le au şi care pot plăti penalităţi în cazul întârzierii plăţilor, principiu care de altfel se aplică demult în mediul privat’.