Termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru reţeaua de încărcare a maşinilor „eco”, prelungit până la 15 noiembrie
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, programul a fost conceput ca unul multianual, cu o ţintă indicativă de 6.000 de puncte de alimentare instalate în reţea, până în anul 2020.
Bugetul alocat pentru anul 2016 de AFM pentru acest program este de 55 de milioane de lei.
Programul ‘Infrastructură de alimentare verde’ pune bazele viitoarei reţele naţionale de puncte de alimentare pentru autovehicule electrice din România şi este destinat persoanelor juridice, respectiv: primăriilor din localităţi cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituţiilor publice şi agenţilor economici din astfel de oraşe, dar şi agenţilor economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale.
Beneficiarii din program pot aplica la AFM şi primi finanţare în cuantum de 80% din costurile totale. Suma maximă pe care o poate solicita o primărie, instituţie publică sau un agent economic este de 900.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro).
Prin intermediul programului, se pot instala atât puncte de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kw curent alternativ, cât şi cele cu putere înaltă, mai mare de 22 kw, curent continuu.
Pentru o priză cu încărcare normală (de circa 4 ore), AFM a stabilit în concordanţă cu nivelul pieţei o sumă maximă decontabilă de 2.500 de euro, iar pentru una cu încărcare rapidă (sub o oră) o sumă de 35.000 de euro.
Locurile în care pot fi amplasate chargere rapide sau normale, conform viziunii programului, sunt: parcările publice, parcări destinate sau care deservesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituţii publice, centre comerciale, unităţi hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcări cu acces direct la autostrăzi, drumuri naţionale sau europene.
Cei care vor aplica în cadrul sesiunii de finanţare trebuie să prevadă în proiect locuri de parcare corespondente numărului de puncte de încărcare care trebuie marcate distinct şi semnalizate cu panouri de informare.
Ghidul de finanţare al programului ‘Infrastructură de alimentare verde’ poate fi consultat pe site-ul AFM.
Potrivit statisticii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) publicată recent, românii au cumpărat, în primele opt luni ale anului, 571 de maşini hibride şi electrice 100%, volum dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2015.
Astfel, în perioada ianuarie – august, vânzările de autovehicule ecologice au reprezentat echivalentul a 0,8% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel naţional, în creştere de la 0,4%, comparativ cu datele consemnate în primele opt luni din anul anterior.
Statistica APIA arată că, numai la nivelul lunii august, s-au vândut 169 de maşini ecologice, în creştere cu 77,9%, comparativ cu luna precedentă, când s-au înregistrat 95 de unităţi.
În topul celor mai comercializate mărci auto ‘verzi’, din ianuarie până în august, primul loc este ocupat în continuare de Toyota, cu 391 de unităţi (+118,4% faţă de primele 8 luni din 2015), urmată de Lexus (105 unităţi, +238,7%), BMW (23 unităţi, faţă de niciun exemplar vândut în perioada ianuarie – august 2015) şi Land Rover (11 unităţi, -26,7%).