Termenul de minimum 10 ani pentru contractele de arendă a terenurilor agricole a fost eliminat
Una din modificările importante pentru simplificarea accesării finanţării nerambursabile europene de către solicitanţi o constituie eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arendă a terenurilor agricole.
Doar în cazul exploataţiilor care presupun înfiinţarea şi/sau reconversia plantaţiilor pomicole, contractele care conferă dreptul de folosinţă (arendă, concesiune) asupra terenurilor agricole trebuie să aibă o valabilitate de minimum 15 ani (excepţie: plantaţiile de viţă de vie, pepinierele, culturile de căpşun, zmeur, mur, coacăz şi agriş unde perioada minimă este de 10 ani), începând cu anul depunerii Cererii de Finanţare.
Pentru celelalte tipuri de culturi nu este necesară prezentarea documentelor pentru terenul agricol, verificarea făcându-se de către experţii evaluatori, exclusiv în sistemul IACS.
Aplicabilitatea imediată a acestor modifcări se va reflecta la depunerea proiectelor pentru Submăsurile 4.1 – Investiţii in exploataţii agricole, 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici pentru care sesiunea este deja deschisă.