Termenul de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada comunismului, prelungit până în 2025 – proiect
Senatorii UDMR Klarik Laszlo-Attila, Laszlo Attila, Tanczos Barna şi deputatul Korodi Attila au iniţiat propunerea legislativă pentru modificarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Actul normativ prevede completarea articolului 11 din lege, astfel încât ‘comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate, până la data de 1 ianuarie 2025’.
‘Terenurile puse la dispoziţia comisiilor locale, în vederea finalizării procesului de restituire, dar nerestituite foştilor proprietari până la data de 1 ianuarie 2025 intră, de drept, în Fondul Naţional’, mai prevede actul normativ propus.
Termenul de restituire prevăzut de legislaţia în vigoare (Legea 165/2013 şi OUG 66/2015), considerat prea scurt de către iniţiatori, este 1 ianuarie 2017.
Potrivit expunerii de motive, ‘aceste imobile – păşuni, ogoare, păduri, aflate în posesia cetăţenilor români încă de la începutul anilor 1990 (şi a căror retrocedare nu a fost finalizată prin eliberarea de titluri de proprietate), nu ar trebui să se întoarcă în proprietatea statului’.
Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.