Termenul limită pentru notificarea intenţiei de restructurare a obligaţiilor bugetare este 30 septembrie

Economica.net
25 09. 2020
taxe_92904900_20879100

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis AGEPRES, se încadrează la această facilitate toţi contribuabilii care înregistrează datorii către stat la data de 31 iulie 2020 şi care doresc să îşi restructureze aceste obligaţii bugetare potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.

Potenţialii beneficiari trebuie să notifice organul fiscal competent cu privire la această intenţie.

„Contribuabilii care depun notificări până la data de 30 septembrie 2020 şi care îşi menţin intenţia de a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare pot depune cereri de restructurare a obligaţiilor până la data de 31 decembrie 2020, dată până la care trebuie să se adreseze unui expert independent, în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent”, se mai arată în documentul ANAF.