Termenul pentru depunerea ofertelor pentru Cuprumin a fost prelungit până în 1 septembrie

Ministerul Economiei a prelungit pentru 1 septembrie termenul până la care companiile interesate de Cuprumin Abrud vor putea depune oferte, întrucât până la data limită, 19 iulie, statul a primit o singură documentaţie, incompletă.
Economica.net - joi, 25 iul. 2013, 13:25
Termenul pentru depunerea ofertelor pentru Cuprumin a fost prelungit până în 1 septembrie

„Întreaga procedură ar putea fi încheiată până la finalul lunii octombrie”, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Strategia Ministerului Economiei pentru Cuprumin, companie care are cele mai mari rezerve de cupru din ţară, vizează atragerea de investitori sub forma unui contract comercial cu plata în avans a cantităţii de concentrat de cupru rezultată în urma exploatării.

Vineri, 19 iulie, la expirarea termenului iniţial, o singură firmă, Trafigura, a depus ofertă pentru Cuprumin, dar documentaţia a fost incompletă. Alte două firme, printre care şi traderul Glencore, au solicitat prelungirea termenului.

Potrivit lui Vosganian, investitorii care vor să preia Cuprumin trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie bancară de 1,2 milioane euro, o scrisoare de bonitate pentru 40 milioane euro şi trebuie să ofere cel puţin 6.900 dolari pe tona de cupru.

Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cuprumin, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro.

În primăvara anului trecut producătorul de cupru a fost scos la vânzare cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei. Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cuprumin a fost asumată în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...