Termenul pentru judecarea legalităţii procedurii de adoptare a bugetului, schimbat pentru miercuri
Miercuri, Curtea Constituţională (CC) va dezbate contestaţia PDL referitoare la neconstituţionalitatea procedurii dezbaterii şi votării bugetului, formaţiunea democrat-liberale reclamând abuzuri ale majorităţii parlamentare privind adoptarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2013.
„Aceste abuzuri constau în prelungirea programului de dezbatere şi vot al bugetului în mod neregulamentar peste timpul votat iniţial, lipsa cvorului la votarea bugetelor Educaţiei, Sănătăţii, Economiei, lipsă de cvorum contestată de noi la miezul nopţii când ne-am retras din sală. De asemenea, contestăm pentru că a fost o situaţie fără precedent înregistrată în funcţinarea Camerei Deputaţilor, generată de netrimiterea amendamentelor opoziţiei, care fuseseră respinse de Comisiile buget-finanţe, la dezbaterea din plen”, a explicat Raluca Turcan, vicepreşedinte al formaţiunii democrat-liberale.
Parlamentul a adoptat, joi, cu amendamente, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013, în favoarea adoptării proiectului de act normativ propus de Guvern pronunţându-se, oficial, 309 senatori şi deputaţi şi fiind înregistrate 108 voturi „împotrivă”.
Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 a fost adoptat cu 310 voturi „pentru” şi 109 voturi „împotrivă”. La acest proiect de act normativ a fost adoptat un singur amendament, care propune eliminarea prevederii potrivit căreia ordonatorul principal de credite are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posture finanţat prin prezenta lege şi salariul mediu de bază pe funcţii, din anul 2013, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Amendamentul însuşit de plen a fost propus de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, precum şi de deputaţii PP-DD Liliana Mincă, Daniel Catalin Fenechiu şi Radu Popa şi de grupurile parlamentare ale PP-DD.
Comisiile de specialitate au explicat acceptarea acestei modificări „pentru o informaţie juridică completă şi punerea de acord cu normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”.
Celelalte 37 de amendamente la proiect au fost respinse.