Termocentrala de la Paroșeni va fi trecută pe gaze, spune ministrul Economiei

Economica.net
30 01. 2020
termocentrala_paroseni_4567_33164100

“Vom reuși să salvăm cele două termocentrale (ale CE Hunedoara – n.red.), cea de la Paroșeni cu patru mine. Când va fi stabilit tabloul creditorilor, vom extrage aceste active. Trecem Paroșeniul într-o nouă companie”, a declarant ministrul Virgil Popescu.

El a spus că o parte din grupuri vor fi trecute pe gaze. Întrebat cu ce bani, ministrul a răspuns: “Va investi compania care va rămâne, avem la dispoziție just transition fund, care va ajunge probabil la un miliard de euro, 30% din bani pot fi folosiți pentru modernizare. Mai avem mecanismul 10d, fondul de modernizare, care ar fi de 7 miliarde de euro, pentru modernizarea unităților de producție, permite trecerea centralelor pe cărbune pe gaz”, a explicat ministrul.

Reorganizarea CEH ar urma să fie realizată prin crearea a două entităţi în care Termocentrala Mintia să fie preluată de CJ Hunedoara sau Primăria Deva, iar în Valea Jiului să se formeze Complexul Energetic Valea Jiului – format din Termocentrala Paroşeni şi patru exploatări miniere, potrivit unie știri Agerpres de ieri.

CEH se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, pe 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, între aceştia numărându-se Direcţia Generală a Administrare Mari Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

La începutul acestui an, valoarea datoriilor acumulate de CEH a fost estimată la circa 5 miliarde de lei de către administratorul judiciar al companiei.