Termoenergetica a lansat licitația pentru închirierea a 20 de minicentrale, care vor fi instalate în punctele unde producția de energie termică a fost deficitară

23 09. 2022
Termoenergetica

„Căutăm soluții concrete pentru îmbunătățirea calității serviciului de termoficare din Capitală: am demarat proiectul prin care ne propunem să instalăm 20 de mini centrale în anumite puncte termice, situate la capetele de rețea unde funcționarea a fost deficitară și unde agentul termic a fost livrat în parametrii insuficienți. (Este vorba despre patru puncte termice din sectorul 1, șase din sectorul 2, alte trei puncte termice din sectorul 3, una în sectorul 4, trei în sectorul 5 și alte trei în sectorul 6). De aceste mini centrale vor beneficia un număr de 357 de blocuri, respectiv cele arondate celor 20 de puncte termice identificate”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Termoenergetica e publicat vineri în SEAP cererea pentru oferirea acestor servicii de închiriere a minicentralelor, valoarea estimată a achiziției depășind 20,6 milioane de lei, fără TVA. Potrivit documenta’iei de atribuire, contractele vor putea fi reziliate dacă aceste capacități modulare nu vor fi instalate până la 31 decembrie 2022.

„Pentru amplasarea acestora, Termoenergetica a demarat procedura de achiziție pentru închirierea unor capacități modulare de producere a energiei termice, iar documentația a fost publicată în SEAP și este vizibilă începând de vineri (23 septembrie 2022), după ce a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JUE).

Valoarea estimată a achiziției este de 20.668.371,53 lei, fără TVA, iar data limită de depunere a ofertelor este 31 octombrie 2022, ora 15:00. Echipamentele ar putea fi montate în sezonul rece 2022 – 2023, documentația de atribuire având o clauză de reziliere totală în cazul în care punerea în funcțiune a tuturor capacităților modulare de producere a energiei termice se va face mai târziu de 31 decembrie 2022″, a precizat primarul.

Sursa foto: Facebook.com/NicusorDan.ro