Termoenergetica a semnat contractul pentru închirierea unei centrale privizorii, care va fi amplasată în fostul CET Titan
„Termoenergetica SA a semnat azi, 7 iunie, contractul pentru închirierea unei centrale provizorii de termoficare. Aceasta va fi amplasată în locaţia fostului CET Titan, pentru a asigura o sursă suplimentară de energie termică în zona de Nord-Est a Municipiului Bucureşti. După desfiinţarea CET Titan în 2014, încălzirea locuinţelor din zonă s-a făcut până acum de la CET Sud, aflat la mare distanţă, ceea ce a dus la reducerea presiunii apei şi implicit la furnizarea agentului termic sub parametrii normali”, scrie edilul general, pe Facebook.
El menţionează că noua centrală va permite furnizarea căldurii şi apei calde „la parametrii normali” şi va reduce „considerabil” avariile la reţeaua de termoficare.
Centrala va deveni funcţională în sezonul rece 2022-2023, după obţinerea tuturor avizelor necesare. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu firma S.C Energofor S.A., cu posibilitate de prelungire până la 36 de luni, valoarea acestuia fiind de aproximativ 13 milioane de lei fără TVA, adaugă primarul general.
Conform unui comunicat transmis de Compania Municipală Termoenergetica, toate serviciile conexe închirierii capacităţilor modulare de producere a energiei termice şi a apei de adaos, respectiv montajul, instalarea, proiectarea, obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor, precum şi supravegherea funcţionării, mentenanţa, instruirea personalului, urmează să fie realizate de către operatorul economic.
„Capacităţile modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 30 Gcal/h şi 60 Gcal/h, în funcţie de diagrama de reglaj, în sezonul de iarnă şi 10 Gcal/h şi 15 Gcal/h în sezonul de vară. Necesarul de apă de adaos (tratată) pentru completarea volumului pierdut în reţelele termice primare CMTEB va fi de 50 tone/h. Montarea acestora se va realiza pe amplasamentul din Strada Ion Sahighian nr. 4 din sectorul 3”, precizează Termoenergetica.