Termoenergetica anunță că a încărcat instalațiile pentru aproximativ 80% din punctele termice din București

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunțat marți printr-un comunicat că a finalizat în aproximativ 80% din totalul punctelor, modulelor și centralelor termice (1027) încărcarea instalațiile pentru furnizarea căldurii.
Ion Dobreanu - mar, 12 oct. 2021, 16:38
Termoenergetica anunță că a încărcat instalațiile pentru aproximativ 80% din punctele termice din București

Pentru restul de 20 de procente, instalațiile nu s-au încărcat încă, deoarece asociațiile de proprietari au anunțat că momentan nu doresc furnizarea căldurii sau mai sunt în defășurare lucrări la rețeaua secundară.

Compania le reamintește asociațiilor de proprietari că este necesară deschiderea circuitului de încălzire din subsolurile blocurilor și realizarea aerisirii coloanelor, astfel încât agentul termic să parcurgă întrega instalație de încălzire. De asemenea, asociaţiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

Termoenergetica precizează că după începerea probelor la cald, având în vedere evoluția în scădere a temperaturilor, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopții.

Este important de subliniat că în prezent, centralele de termoficare Vest Energo și Grivița nu funcționează și de aceea, până la realizarea echilibrului hidraulic al întregului sistem de termoficare, pot exista sincope în procesul de furnizare a agentului termic, se specifică în comunicatul transmis de compania municipală.

Termoenergetica a început deja furnizarea căldurii și către spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor care apar în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.

Te-ar mai putea interesa și
Biden pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
Biden pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden urmează să prezinte în cursul acestei săptămâni noi sancţiuni vizând economia Rusiei, a indicat un oficial american, în cadrul măsurilor......
Bogdan Dobre, CEO Holcim România: Considerăm decizia Consiliului Concurenței ca fiind lipsită de fundament. Vom contesta sancțiunea
Bogdan Dobre, CEO Holcim România: Considerăm decizia Consiliului Concurenței ca fiind lipsită de fundament. Vom contesta ...
Holcim Romania este una dintre firmele care alături de Romcim și Heidelberg Materials România, a primit o amendă în ...
Floria deschide o nouă florărie în franciză în București Mall, în urma unei investiții de 70.000 de euro
Floria deschide o nouă florărie în franciză în București Mall, în urma unei investiții de 70.000 de euro
Floria anunță că își continuă extinderea în centrele comerciale din Capitală și a deschis o nouă florărie în ...
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat că a adăugat cinci noi criptoactive: Tellor (TRB), Etherfi ...