Termoenergetica lansează aplicația Termoalert, prin care bucureștenii sunt informații în timp real cu privire la situația sistemului de termoficare

12 11. 2021
Aplicatia termoalert

„Punem în practică o soluţie prin care să putem comunica permanent şi transparent starea sistemului centralizat de încălzire din Bucureşti. Aplicaţia mobilă Termoalert informează cetăţenii în timp real cu privire la starea sistemului. A fost concepută în aşa fel încât să furnizeze, direct pe telefon, informaţii relevante privind funcţionarea sistemului şi de tip notificare, în cazul unei avarii sau întreruperi în furnizarea agentului termic ce afectează consumatorul”, a scris Crețu pe pagina sa de Facebook.

Anunțul făcut de acesta a fost distribuit și pe pagina de Facebook a Termoenergetica.

Directorul companiei a explicat după aceea cum funcționează această aplicație.

„Aplicația este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS. Ea poate fi descărcată gratuit pe telefon din APP Store și Play Store (Magazin Play). Fiecare cetățean are opțiunea de a completa în spațiul special destinat numele străzii pe care locuiește și în acest fel va fi informat imediat și în timp real cu privire la orice avarie care ar putea interveni în zona în care locuiește, motivul opririi temporare a serviciului, evoluția lucrărilor de remediere, data preconizată pentru reînceperea furnizării serviciului. Fiecare cetățean va mai putea accesa informații cu caracter continuu, precum parametrii de funcționare ai serviciului, va putea consulta toate alertele din București sau doar din zonele de interes, în timp real, și termenele estimate de remediere.”

Potrivit lui Crețu, această facilitate va fi practic la vârful degetului cetățenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare care, în orice moment, vor putea fi în contact cu tot ceea ce ține de funcționarea sistemului. Un consumator informat va avea încredere că instituția publică îi arată problemele și vulnerabilitățile sale, că împărtășește cu el modul în care caută soluții.

„Sistemul de termoficare are probleme. Lipsa investițiilor din ultimii 10 ani își arată acum efectele. Avariile sunt încă foarte dese, iar întreruperile în furnizare afectează funcționarea normală. Totuși, se pot îndrepta lucrurile. Suntem pe acest drum, dar durează până când vom simți rezultate notabile”, a mai precizat șeful Termoenergetica.

Aplicația poate fi descărcată de aici sau de aici.