Termoenergetica va cumpăra energie termică pentru zonele Pipera-Aviaţiei şi Colentina-Fundeni

Economica.net
14 11. 2019
elcen_768594859430_77044100

Primarul general, Gabriela Firea, a respins, în cadrul şedinţei, informaţiile conform cărora Primăria Capitalei ar intenţiona să renunţe la achiziţia de agent termic de la ELCEN. Ea a menţionat că Bucureştiul a rămas doar cu patru dintre cele şase CET-uri pe care le-a avut iniţial şi face „cu greu faţă acestei situaţii”.

„Nu noi am construit mall-uri pe CET-uri. Acolo apar cele mai mari pierderi pe reţea şi nu e normal ca bucureştenii să sufere. Este normal ca, pe lângă producţia pe care o achiziţionăm de la ELCEN, să venim în plus cu alte resurse”, a precizat edilul general.

Potrivit raportului de specialitate, pe 8 noiembrie, RADET a înaintat o notă de fundamentare, semnalând disfuncţionalităţi cu privire la asigurarea de către operator a furnizării agentului termic în parametrii necesari în zonele menţionate, cauza fiind absenţa surselor locale/zonale de producere/furnizare.

„În situaţia în care CET Pipera şi CET Titan, care erau amplasate în zonele respective, nu mai furnizează agent termic, RADET Bucureşti alimentează în prezent cu agent termic consumatorii aferenţi celor două zone deficitare din CET Sud şi CET Progresul”, se explica în document.

Conform acestuia, RADET înregistrează pierderi tehnologice suplimentare pe reţelele de transport al agentului termic, care este „vehiculat pe distanţe cu mult peste cele optime, cu repercusiuni în situaţia financiară”.