Termometrele, obligatorii în multe locaţii în starea de alertă, trebuie să respecte nişte condiţii minime, în lipsa unor reglementări precise

Pe durata stării de alertă, accesul la serviciu, în saloane de înfrumuseţare, la dentist, la şcoală sau în muzeu e condiţionat de măsurarea temperaturii corporale care în cele mai multe cazuri trebuie să fie de maximum 37,3 grade Celsius, potrivit unor acte normative în vigoare. Ce nu a lămurit însă Guvernul până acum printr-un act normativ sunt caracteristicile tehnice şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească termometrele obligatorii în locaţiile antemenţionate. În acest context, orice termometru de uz uman, care măsoară temperatura corporală de la distanţă şi care e avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, e bun pentru a fi folosit la triajul epidemiologic în stare de alertă, a spus pentru Economica.net un oficial al Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Cristina Şomănescu - mar, 19 mai 2020, 18:59
Termometrele, obligatorii în multe locaţii în starea de alertă, trebuie să respecte nişte condiţii minime, în lipsa unor reglementări precise

Termometrele care trebuie folosite pe durata stării de alertă în triajul epidemiologic nu sunt reglementate printr-un act normativ specific. Orice termometru pentru uz uman, care măsoară temperatura corporală de la distanţă, avizat ca dispozitiv medical de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, e bun pentru a fi utilizat la triajul epidemiologic în controlul temperaturii, a spus pentru Economica.net Veronica Zoicaş, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Economica.net vă spune în ce contexte e obligatorie măsurarea temperaturii corporale, pe durata stării de alertă şi ce acte normative reglementează această obligaţie, în fiecare situaţie.

Verificarea temperaturii corporale, obligatorie pentru toţi angajaţii din mediul public şi privat, pe durata stării de alertă

Pe durata stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, toţi angajaţii din sectorul public şi privat au obligaţia să accepte verificarea temperaturii corporale la intrarea în sediu, la începutul programului și ori de câte ori revin în sediu, se arată în Ordinul comun al Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 3577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă.

Angajaţii cu simptome respiratorii (tuse, strănut, rinoree etc.) şi/sau temperatură mai mare de 37,3 C° şi/sau stare general alterată, apărute în timpul programului de lucru, vor fi imediat izolaţi de restul colegilor şi trimişi la domiciliu sau la unități sanitare, în funcţie de starea persoanei; în marea majoritate a cazurilor nu este necesară închiderea birourilor/clădirii, potrivit Ordinului comun al Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 3577/831/2020, în vigoare din 16 mai, data publicării în Monitorul Oficial.

Accesul în incinta şcolii dacă temperatura corporală nu depăşeşte 37,3°C

Ministerul Educaţiei, unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice şi toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea acestui minister au obligaţia să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3°C, potrivit Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii nr. 4259/827/2020.

Accesul în interiorul unității de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii care nu trebui să depăşească 37,3°C și sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii, conform Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4259/827/2020.

UPDATE 19 mai
Ordinul comun al Ministerul Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4259/827/2020 a fost în vigoare din 16 mai 2020 până la 18 mai 2020 şi a fost abrogat prin Ordinul comun al Ministerul Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4267/841/2020, în vigoare din 19 mai.

Noul act normativ menţine obligaţia Ministerului Educaţiei, unităţilor/instituţiilor de învăţământ, instituţiilor publice şi structurilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestui minister de a nu permite accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,3°C, conform Ordinului comun al MEC şi MS nr. 4267/841/2020, publicat în Monitorul Oficial din 19 mai.

De asemenea, Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar vor elabora și vor aproba o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților de pregătire a examenelor naționale, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea/dezinfecția unității/instituției de învățământ, asigurându-se că la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3°C) de către cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată a desfășurării activităților, se mai arată în Ordinul comun al Ministerul Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4267/841/2020.

Măsurarea temperaturii clienţilor în saloanele de îngrijire

Pe durata stării de alertă, la efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului că accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii care nu trebuie să depăşească 37,3°C, şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii, se arată în regulile de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate, potrivit Ordinului comun al Ministerelor Economiei şi Sănătăţii nr. 1731/832/2020, în vigoare din 16 mai, data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.

Măsurarea temperaturii pacienţilor la dentist, pe durata stării de alertă

La prezentarea în cabinetul stomatologic se efectuează obligatoriu termometrizarea pacientului şi se solicită dezinfecţia mâinilor. Aceasta e una dintre măsurile de organizare şi desfăşurare a activităţii în cabinetele stomatologice pe perioada stării de alertă, reglementată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 828/2020, în vigoare din 15 mai, data publicării în Monitorul Oficial.

Nici în acest Ordin şi nici în alte acte normative emise de Guvern şi publicate în Monitorul Oficial nu este însă precizată temperatura maximă pe care o pot avea pacienţii pentru a fi acceptaţi să fie consultaţi/trataţi de medicul dentist.

Cu titlu de recomandare, Colegiul Medicilor Dentişti (CMDR) îi îndeamnă pe medici să măsoare temperatura pacientului/însoțitorului său, în zona frunţii, înainte de intrarea în cabinetul stomatologic (deşi nu este o măsură infailibilă, aceasta este eficientă, spune CMDR). Dacă temperatura este sub 37,5 grade Celsius, pacientul și, după caz, însoţitorul pot intra în cabinet, iar dacă nu au mască, li se înmânează una. Dacă temperatura depăşeşte 37,5 grade Celsius, se reia măsurarea acesteia și, dacă valoarea se menține, se va temporiza tratamentul, potrivit Deciziei Colegiului Medicilor Dentişti nr. 14/2CN/2020 pentru aprobarea Recomandărilor privind reluarea activității în cabinetele stomatologice.

Măsurarea temperaturii clienţilor la intrarea în magazine, formulată ambiguu în Hotărârea nr. 394/2020. Clarificările şi modalitatea concretă de aplicare a acestei măsuri vor apărea într-un Ordin comun al MS şi MAI care nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

Ce ştim şi e în vigoare: 

Se instituie obligația instituţiilor şi autorităților publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al Ministrului Sănătăţii (MS) şi al Ministrului Afacerilor Interne (MAI), se arată în Hotărârea nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în vigoare din 18 mai.

Ce nu ştim

Ordinul comun al MS şi MAI, în care Guvernul va explica modalitatea prin care se va realiza triajul epidemiologic la intrarea în magazine, la care face referire Hotărârea 394 din 2020, nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

Măsurarea temperaturii la intrarea în muzee sau galerii

E obligatorie termometrizarea noncontact a peroanelor care vizitează muzeele şi galeriile de artă pe durata stării de alertă. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă, potrivit Ordinului comun al Ministerului Culturii şi Sănătăţii nr. 2855/830/2020, în vigoare din 16 mai. În acest Ordin şi nici în alte acte normative în vigoare, emise de Guvern, nu se specifică însă temperatura maximă pe care o pot avea oamenii ca să poată intra şi vizita muzeul sau galeria de artă.

Acest nivel maxim al temperaturii corporale e precizat explicit doar în cazul angajaţilor din galerii, muzee, biblioteci.  

Măsurarea temperaturii angajaţilor din muzee şi galerii

Concret, e obligatorie termometrizarea noncontact zilnică, la intrarea în serviciu a angajaţilor din muzee şi galerii; angajaţii cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimişi acasă, potrivit Ordinului comun al Ministerului Culturii şi Sănătăţii nr. 2855/830/2020, în vigoare din 16 mai, data publicării Ordinului în Monitorul Oficial.

Accesul publicului în biblioteci publice, condiţionat de măsurarea temperaturii

Angajaţii bibliotecilor au obligaţia de a termometriza noncontact vizitatorii. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii, conform Ordinului comun al Ministerului Culturii şi Ministerului Sănătăţii nr. 2855/830/2020.

Valabil şi pentru angajaţii bibliotecilor
Şi angajaţilor bibliotecilor le va fi măsurată temperatura zilnic, la intrarea în serviciu. Angajații cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimiși acasă, conform Ordinului comun al Ministerului Culturii şi Ministerului Sănătăţii nr. 2855/830/2020.

Măsurarea temperaturii, obligatorie în bazele de cantonament organizate

Măsuri care se aplică sportivilor, antrenorilor, medicilor şi terapeuţilor sportivilor.

  • Triajul epidemiologic la intrarea în cantonament și zilnic se va face de către medicul structurii sportive sau de un medic angajat de structura sportivă pe perioada epidemiei (până se declară încheierea epidemiei de către Ministerul Sănătății) și va include: fișe pentru sportivi și personal (temperatură, simptome de tuse, dureri în gât, dificultăți în a respira, anosmie, ageuzie, saturație de oxigen) completate în fiecare zi, cu interzicerea participării la antrenament pentru modificări ale oricăruia din criteriile de mai sus, stabileşte Regulamentul Ministerului Tineretului privind condițiile necesar a fi respectate în vederea reluării antrenamentelor sportive în cantonamente, din 13.05.2020.

În cazul personalului administrativ și de suport, precum personalul din bucătării, personal de curățenie, magazioner din bazele de cantonament, triajul epidemiologic se va face zilnic, la intrarea în tură, de către medicul structurii sportive sau un medic angajat. Aceasta va include anamneza medicală și termometrizarea angajaţilor, potrivit aceluiaşi regulament.

Reguli în domeniul transportului de persoane la bordul navelor, pe perioada stării de alertă:

  • verificarea temperaturii lucrătorilor la intrarea în tură, prin grija angajatorilor;
  • verificarea temperaturii membrilor de echipaj la intrarea în tură, potrivit Ordinului comun al Ministerului Transporturilor şi Ministerului Sănătăţii nr. 984/829/2020.
Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...