Tesla cheamă la service 200.000 de mașini Model S, X și Y

Producătorul american de mașini electrice Tesla va chema la service (recall) circa 200.000 de mașini vândute pe piața americană pentru a remedia o problemă a camerei video pentru mersul înapoi.
Robert Stan - Dum, 28 ian. 2024, 18:07
Tesla cheamă la service 200.000 de mașini Model S, X și Y

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA a anunțat că a trimis p notificare către producătorul de mașini electrice Tesla în care îi solicită să remedieze unele probleme ale camerei video pentru deplasarea cu spatele.

Conform informării, NHTSA a impus Tesla realizarea unui „recall” pentru circa 200.000 de mașini Model S, X și Y în urma căruia să remedieze o defecțiune a software-ului care controlează camera video pentru mersul înapoi. În anumite cazuri, vizibilitatea șoferilor ar putea fi obstrucționată.

Această solicitare vine la mai puțin de două luni după ce compania a rechemat în service aproape toate vehiculele sale din Statele Unite pentru a instala noi măsuri de protecție în sistemul său de asistență avansată a șoferului Autopilot.

Defecțiunea camerei pentru mersul cu spatele, cauzată de instabilitatea software-ului, ar putea diminua vizibilitatea șoferului și crește riscul unui accident, a precizat autoritatea de reglementare. În acest context, Tesla a confirmat că operațiunea de „recall” va viza unitățile Model S, Y și X produse în 2023.

Având în vedere că Tesla utilizează actualizări software over-the-air (OTA), operațiunea de remediere a problemei va fi realizată fără ca posesorii mașinilor vizate să fie invitați la o unitate service. Cu toate acestea, ca și în situații similare din trecut, NHTSA insistă ca reparațiile să fie făcute sub titulatura de „recall” ca și în cazul mărcilor care nu utilizează încă sistemul OTA.

Până la data de 22 ianuarie Tesla a identificat 81 de cereri de garanție care ar putea fi legate de problema evidențiată de NHTSA în sensul alterării vizibilității șoferului în timpul deplasării cu spatele.

NHTSA a deschis în august 2021 o anchetă în privința sistemului Autopilot al Tesla după ce a identificat peste o duzină de accidente în care vehiculele mărcii au lovit vehicule staționate. Cum deplasarea cu spatele poate fi realizată și ea prin sistemul Autopilot, actuala solicitare a autorității americane poate fi inclusă în pleiada de defecțiuni ale acestui sistem.

Te-ar mai putea interesa și
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin Fondul European Agricol
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat luni Comisiei Europene modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115, astfel încât achiziţia de animale de reproducţie să......
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de ...
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va anunţa în curând noi taxe vamale pentru autovehicule, aluminiu ...
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că a aprobat ...