Tesla concediază 7% dintre angajaţi, dar majorează producţie la sedanul Model 3

Tesla va renunţa la mii de angajaţi pentru a ţine sub control costurile, într-un moment în care majorează producţia sedanului Model 3, considerat un factor crucial pentru ca aceasta să devină în sfârşit o companie profitabilă, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 18 ian. 2019, 13:50
Tesla concediază 7% dintre angajaţi, dar majorează producţie la sedanul Model 3

De asemenea, producătorul american de vehicule electrice a avertizat că profitul va fi mai scăzut în trimestrul patru din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, anunţ care a dus la scăderea acţiunilor cu 7%.

În ultimele luni, directorul general Elon Musk s-a aflat sub presiune pentru a stabiliza producţia Model 3, care ar fi atenuat problemele financiare ale companiei.

„Vreau să mă asigur că ştiţi toate datele şi cifrele şi înţelegeţi că drumul înainte este foarte dificil. Nu există altă cale”, a scris Musk, într-un email adresat angajaţilor, publicat pe blogul companiei.

Este a doua oară în ultimele luni când Tesla anunţă concedieri, la câteva zile după ce compania a redus în SUA preţurile tuturor vehiculelor.

În trimestrul trei din 2018, Tesla a raportat un profit de 311,5 milioane, sau 1,75 dolari per titlu, iar pentru ultimele trei luni ale anului trecut estimează un câştig mai redus.

Tesla a anunţat vineri că va concedia 7% dintre angajaţii cu normă întreagă, după ce în iunie renunţase la 9% din forţa sa de muncă.

Conform rapoartelor companiei, la 31 decembrie 2017, Tesla avea 37.543 angajaţi cu normă întreagă.

Te-ar mai putea interesa și
Au apărut primele lecții despre AI în școlile românești. Cine le predă și unde
Au apărut primele lecții despre AI în școlile românești. Cine le predă și unde
Asociația TechSoup, în colaborare cu Raspberry Pi Foundation, oferă educatorilor români resurse educaționale gratuite, traduse în limba română, menite să-i ajute să-i învețe pe elevi cum......
În România se vând cele mai scumpe banane din UE
În România se vând cele mai scumpe banane din UE
În România, kilogramul de banane cumpărat angro costă dublu față de cel din Letonia, țara cu cele mai mici preșuri ...
Modificările la legea insolvenţei aduc şi interdicţii de a mai face afaceri pentru asociaţi şi administratori, avocat
Modificările la legea insolvenţei aduc şi interdicţii de a mai face afaceri pentru asociaţi şi administratori, avocat
Modificările aduse la legea insolvenței extind considerabil responsabilitatea administratorilor de drept și de fapt, introduce ...
Prețurile carburanților din România ajung în jumătatea superioară a clasamentului european după creșterea taxelor. Motorina a ajuns mai scumpă chiar și decât în Suedia sau Spania, iar scumpirile vor continua
Prețurile carburanților din România ajung în jumătatea superioară a clasamentului european după creșterea taxelor. ...
România urcă vertiginos în clasamentul european al prețurilor la carburanți, după majorările de accize și TVA. Mai ...