Tesla Cybertruck ajunge la primii clienți. Prețul s-a majorat cu circa 50% față de cel inițial
La patru ani de la prezentarea modelului și debutul „precomenzilor”, primii clienți care au făcut rezervări pentru Tesla Cybertruck au intrat în posesia mașinilor pentru care au plătit avans. Prezent la evenimentul de la uzina din Austin, Texas, CEO-ul Tesla, Elon MUsk, a declarat că pick-up-ul își întrece rivalii în ceea ce privește capacitatea de tractare și accelerația.
„Va fi uimitor să vedem toate aceste mașini circulând”, a declarat Elon Musk în timpul evenimentului adăugând și că „acest lucru va schimba cu adevărat aspectul șoselelor”. Totodată, CEO-ul Tesla a menționat și posibilitatea Cybertruck de a accelera de la 0 la 100 km/h în doar 2,6 secunde, o valoare spectaculoasă pentru un pick-up. E drept, această accelerație le este rezervată doar celor care au comandat variante de top. Musk nu s-a ferit să anunțe și că, grație caroseriei din oțel inoxidabil, mașina este „rezistentă la gloanțe”.
Odată cu primele livrări, Tesla a dezvăluit, de asemenea, și noua gamă de prețuri, cu valori semnificativ mai mari decât atunci când pick-up-ul a fost prezentat pentru prima dată drept. Astfel, varianta de bază Cybertruck, cu tracțiune spate, costă minimum, 60.990 de dolari.
Cea mai „ieftină” variantă Tesla Cybertruck are o autonomie estimată de 400 de kilometri și accelerează până la 100 km/h în 6,5 secunde. Pentru aceasta, clienții vor trebui să aștepte încă doi ani, până în 2025.
Cybertruck cu două motoare și tracțiune integrală pornește de la 79.990 de dolari și are o autonomie estimată de 540 de kilometri, 600 CP și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 4,1 secunde. Livrările acestei versiuni vor începe în 2024.
Echiparea de top, Cyberbeast, costă minimum 99.990 de dolari și oferă o autonomie estimată la 515 kilometri, 845 CP și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 2,6 secunde. În afara clienților care și-au primit acum mașinile, unitățile Cyberbeast vor ajunge la cei care au plătit rezervări în prima parte a anului viitor.
Pe lângă întârzierea cu doi ani a primelor livrări față de promisiunile lui Elon Musk, Tesla Cybertruck ajunge pe piață cu prețuri și performanțe complet diferite. La prezentarea conceptului de acum patru ani, șeful Tesla anunța că prețul de bază va fi de circa 40.000 de dolari pentru o versiune cu un singur motor și autonomie de aproximativ 400 km. Versiunea cu două motoare și o autonomie de 480 km era așteptată la aproximativ 50.000 de dolari, iar versiunea de top, cu trei motoare și o autonomie de 800 km, urma să aibă un preț de aproximativ 70.000 de dolari.
În urmă cu doi ani însă, în 2021, Tesla a eliminat discret prețurile Cybertruck publicate inițial pe site, pentru ca, anul trecut, Elon Musk să declare că prețul de pornire va fi mai mare decât cel promis inițial din cauza creșterii costurilor cauzate de inflație și de alți factori.
În ciuda creșterii majore a prețurilor, analiștii pieței auto americane susțin că Tesla Cybertruck va fi un succes pe termen scurt. Ei își bazează estimările pe aspectul radical al mașinii, pe mulțimea de fani Tesla din întreaga lume, dar și pe transformarea acestui pick-up într-un „fenomen cultural”.