Tesla, încolțită de proteste ale sindicatelor și reproșuri ale companiilor de închirieri

Compania americană Tesla se confruntă cu o grevă a mecanicilor auto din Suedia care s-a extins și în Danemarca. Totodată, o altă lovitură vine de la compania de închirieri auto Sixt.
Robert Stan - mar, 05 dec. 2023, 22:00
Tesla, încolțită de proteste ale sindicatelor și reproșuri ale companiilor de închirieri

Aflat în conflict cu producătorul de mașini electrice Tesla, sindicatul suedez IF Metall, a reușit să adune în jurul său și alte organizații ale angajaților ajungând chiar și în țara vecină, Danemarca.

Profitând de faptul că sindicatele au drepturi bine definite în Suedia, care implică și susținerea unui sindicat de alte organizații ale angajaților, IF Metall a strâns în jurul său mai multe entități, iar Tesla are acum de înfruntat, pe lângă mecanici auto, și docheri, angajați la salubritate, electricieni sau lucrători poștali.

În total, nouă sindicate s-au aliat sub stindardul IF Metall în lupta cu Tesla pentru drepturile angajaților din atelierele service. Astfel, pe lângă faptul că mașinile Tesla nu pot fi reparate sau întreținute în unități service autorizate, nici cele abia cumpărate nu pot circula pe șosele pentru că poștașii refuză să livreze la domiciliul clienților Tesla plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Ba chiar și instalarea unor stații de încărcare a fost pusă în așteptare pentru că electricienii refuză astfel de lucrări.

La aproape două luni de la startul „ostilităților” din Suedia, sindicatul 3F din Danemarca a anunțat că va sprijini mecanicii auto suedezi în acțiunea lor împotriva Tesla și va refuza să descarce sau să transporte mașinile produse de compania auto americană pentru clienții din Suedia.

Astfel, mișcarea sindicală blochează încercarea celor de la Tesla de a livra mașinile în Suedia ocolind blocada docherilor din porturile acestei țări prin Danemarca.

Menționând că IF Metall a cerut sprijinul 3F în acest sens, președintele sindicatului danez, Jan Villadsen, a declarat că „la fel ca și companiile, mișcarea sindicală este globală în lupta pentru protejarea lucrătorilor”.

Întreaga desfășurare de forțe a avut ca punct de pornire refuzul Tesla de a încheia contracte colective de muncă pentru angajații din atelierele service. Compania americană preferă să lucreze cu contracte individuale.

De parcă un conflict cu sindicatele care pare să se extindă în tot nordul Europei – piață extrem de importantă pentru producătorii de mașini electrice – nu era de ajuns, americanii de la Tesla se confruntă și cu reproșuri ale companiilor de rent-a-car. Acestea consideră că schimbările de prețuri operate de Tesla în ultima perioadă au afectat grav valoarea de revânzare a mașinilor.

Prima companie de închirieri auto care a luat măsuri radicale este Sixt. Conform Bloomberg, oficialii companiei de rent-a-car au luat decizia de a elimina treptat din flotă mașinile Tesla pentru că întâmpină mari probleme legate de valoarea reziduală a mașinilor. Aceasta este afectată grav de reducerile majore de prețuri operate de producătorul american de mașini electrice.

În octombrie, Hertz Global Holdings anunța că scăderile de preț ale Tesla au redus cu o treime valoarea de revânzare a mașinilor electrice din flota sa.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA din Siria avertizează asupra riscului atacurilor din zilele următoare, la sfârșitul Ramadanului
Ambasada SUA în Siria și-a avertizat cetățenii cu privire la un risc crescut de atacuri în zilele următoare, în timpul Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului,......
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Sâmbătă, 29 martie 2025, Luna va acoperi o parte din discul solar în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor din Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea suferințelor îngrozitoare cauzate ...
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Statele Unite vor Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald ...