Tesla își extinde politica de ieftinire a mașinilor sale în Europa, Israel și Singapore, pentru a stimula și mai mult vânzările

Tesla a redus vineri preţurile vehiculelor sale electrice în Europa, Israel şi Singapore, extinzând o reducere globală pe care a început-o în China în ianuarie, provocând îngrijorări cu privire la marja sa de profit, cea mai mare din industria auto, transmite Reuters, relatează News.ro.
News.ro - S, 15 apr. 2023, 09:41
Tesla își extinde politica de ieftinire a mașinilor sale în Europa, Israel și Singapore, pentru a stimula și mai mult vânzările

Tesla a raportat săptămâna trecută că livrările din primul trimestru au crescut cu doar 4% faţă de trimestrul precedent, în ciuda faptului că a oferit reduceri în Statele Unite, China, Japonia, Australia şi Coreea de Sud, pentru a stimula cererea.

La câteva zile după ce a publicat datele dezamăgitoare referitoare la livrări, Tesla a anunţat a cincea reducere a preţurilor vehiculelor din acest an pe piaţa din SUA, în timp ce Washingtonul se pregăteşte să introducă standarde mai stricte care vor limita creditele fiscale pentru vehicule electrice.

În 2022, cel mai valoros producător de automobile din lume a ratat, de asemenea, ţinta de livrări a CEO-ului Elon Musk, privind o creştere de 50%, menţinută la o creştere de 40%, din cauza problemelor logistice şi a încetinirii cererii.

Tesla a declarat vineri că a redus preţurile pe numeroase pieţe europene, inclusiv Germania şi Franţa, din cauza creşterii şi îmbunătăţirii capacităţii sale de producţie.

În Germania, Tesla a scăzut preţurile vehiculelor sale Model 3 şi Model Y între 4,5% şi 9,8%, au arătat vineri datele de pe site-ul său web, marcând a doua sa reducere de preţuri în acest an, după o reducere de preţ de 1-17% în ianuarie.

În Singapore, compania a redus preţurile vehiculelor sale Model 3 şi Model Y între 4,3% şi 5%, a arătat site-ul său local.

Tesla a redus şi preţurile în Israel, preţul Model 3 cu tracţiune spate, de bază, a scăzut cu 25% după o rundă iniţială de reduceri de preţuri la nivel mondial, efectuată în ianuarie.

Musk a spus că Tesla se va concentra pe reducerea preţurilor pentru a stimula cererea şi că a avut succes în a genera comenzi cu reducerile din ianuarie.

În Statele Unite, Tesla a redus preţul Model 3 cu 11%, cumulat de la începutul anului, cu o reducere de 20% faţă de modelul său de bază Y.

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea de către ungurii de la Bonafarm a Napolact de la FrieslandCampina poate influenţa structura pieţei lactatelor din România
Preluarea de către ungurii de la Bonafarm a Napolact de la FrieslandCampina poate influenţa structura pieţei lactatelor ...
Tranzacţia prin care Grupul Bonafarm intenţionează să preia brandul Napolact de la FrieslandCampina România poate influenţa structura pieţei locale a lactatelor, aceasta fiind caracterizată......
SUA aprobă prima vânzare de arme către Taiwan după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
SUA aprobă prima vânzare de arme către Taiwan după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
Pentagonul a anunţat joi că Statele Unite au aprobat vânzarea către Taiwan de piese pentru avioane de luptă în valoare ...
Contracţie pentru economia României în al treilea trimestru din 2025. Creştere anuală de 1,4% şi de 0,8% la nouă luni, pentru PIB
Contracţie pentru economia României în al treilea trimestru din 2025. Creştere anuală de 1,4% şi de 0,8% la nouă luni, ...
Produsul intern brut a scăzut cu 0,2% în termeni reali în trimestrul III al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ...
Digi a depășit pragul de 30 milioane clienți. Veniturile au ajuns la 1,6 miliarde euro în primele nouă luni
Digi a depășit pragul de 30 milioane clienți. Veniturile au ajuns la 1,6 miliarde euro în primele nouă luni
Digi Communications raportează venituri și alte câștiguri consolidate de 1,64 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie, ...