Tesla recheamă în service 3.878 de modele Cybertruck vândute în SUA, ca urmare a unei probleme la pedala de accelerație
O pedală de accelerație blocată ar putea face vehiculul să accelereze neintenționat, crescând riscul unui accident, a spus Autoritatea într-un comunicat făcut public ieri.
Tesla a început livrările camionului său electric Cybertruck la sfârșitul anului trecut, după o întârziere de doi ani din cauza problemelor de producție și a constrângerilor cauzate de furnizarea de baterii.
Acțiunile companiei au scăzut cu aproape 3% înainte de sfârșitul zilei de tranzacționare de vineri, adăugându-se la seria de pierderi de cinci sesiuni în care acțiunile au pierdut aproximativ 14%, mai precizează Reuters.
Tesla va înlocui sau repara ansamblul pedalei de accelerație gratuit, iar scrisorile de notificare către proprietarii mașinilor vor fi trimise în luna iunie, a precizat NHTSA.
În primul trimestru al anului 2024, producătorul de vehicule electrice a avut trei rechemari care au afectat aproximativ 2,4 milioane de vehicule, potrivit unui raport al firmei de management al rechemărilor în service BizzyCar.
Cu toate acestea, majoritatea problemelor legate de rechemarile Tesla sunt de obicei rezolvate prin actualizări de software de la distanță.
În februarie, Tesla a rechemat aproximativ 2,2 milioane de vehicule în Statele Unite din cauza unei dimensiuni incorecte a fontului de pe luminile de avertizare.