Tesla și BYD vor rămâne în fața Volkswagen ani buni în domeniul vânzărilor de mașini electrice – Bloomberg Intelligence
Conform Bloomberg Intelligence, lupta pentru poziția de lider în domeniul vânzărilor de vehicule electrice va fi o cursă între Tesla și BYD în următorii ani, alte companii, precum Volkswagen rămânând cu mult în urmă.
Volkswagen „nu mai este un concurent” pentru fotoliul de lider al pieței mașinilor electrice, consideră analiștii conduși de Michael Dean. Ei se așteaptă ca mașinile cu motor cu ardere internă să continue să aducă producătorilor câștiguri mai mari decât cele generate de mașinile electrice.
„Creșterea rivalității în domeniul BEV (n.n. – mașinilor 100% electrice) este probabil să stimuleze o concurență intensă în zona prețurilor, presând marjele, iar piețele ar putea rămâne fragmentate. Tesla va rămâne singurul jucător real la nivel global până când producătorii auto tradiționali vor lansa platformele scalabile de generație următoare în 2026 – 2027”, a scris Michael Dean în raportul publicat pe 6 ianuarie 2024.
„Deocamdată, așteptările de creștere a BEV-urilor trebuie atenuate având în vedere apatia consumatorilor indusă de lipsa de stații rapide publice de încărcare și de prețurile ridicate. Aici China este o excepție”, a completat analistul.
Estimările Bloomberg Intelligence arată că deși Tesla a pierdut lupta cu BYD în ultimul trimestru al anului 2023, compania americană va conduce clasamentul mondial al vânzărilor de mașini electrice cel puțin până în 2030. Pe locul secund se vor clasa chinezii de la BYD, în timp ce grupul Volkswagen va reuși să ajungă în apropierea celor două mărci abia după 2030. Pe locurile următoare se vor afla Toyota și Stellantis.
Opinia Bloomberg Intelligence cu privire la poziționarea Volkswagen pe piața vehiculelor electrice s-a deteriorat substanțial în ultimul an și jumătate. În iunie 2022 Michael Dean estima că producătorul auto german va trece în fața Tesla încă din 2024.