Un nou test de coronavirus dezvoltat de Roche, autorizat de urgenţă în SUA

Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat de urgenţă un test de coronavirus mai rapid, realizat de compania elveţiană Roche, în vederea sporirii capacităţii de diagnosticare şi a ajuta la controlarea epidemiei actuale, informează vineri Reuters.
Economica.net - vin, 13 mart. 2020, 10:25
Un nou test de coronavirus dezvoltat de Roche, autorizat de urgenţă în SUA

Noul test oferă rezultate în trei ore şi jumătate şi poate produce până la 4.128 de rezultate în fiecare zi, a anunţat vineri compania cu sediul în Basel, o îmbunătăţire în comparaţie cu testele anterioare ale companiei.

Autorizaţie de utilizare de urgenţă a FDA elimină testele desfăşurate în Statele Unite şi pe pieţele care acceptă marcajul CE care certifică faptul că acestea sunt conforme cu standardele europene.

În SUA, testarea a fost zădărnicită de trusele cu deficienţe distribuite de către guvernul federal în februarie, care au emis unele rezultate false. Acest lucru a împiedicat ţara să controleze epidemia, în cadrul căreia peste 1.660 de persoane din SUA au fost infectate, iar peste 122.000 la nivel mondial.

Roche a indicat că ”funcţionează la capacitate de producţie maximă” pentru a furniza cât mai multe teste rapide.

”Virusul infectează oamenii într-un mod exponenţial. Am ştiut că trebuie să avem un volum de procesare ridicat”, a declarat într-un interviu directorul departamentului de diagnosticare din cadrul Roche, Thomas Schinecker. ”Acest lucru va ajuta la izolarea pacienţilor infectaţi, pentru ca ceilalţi să rămână sănătoşi”, a adăugat el.

Testele includ două sisteme de diagnostic: cobas 6800, care poate procesa 1.440 de eşantioane pe zi, şi cobas 8800, care poate procesa peste 4.100 probe pe zi. La nivel mondial, există 695 de sisteme cobas 6800 şi 132 de sisteme cobas 8800, ”peste 100” fiind în SUA, potrivit Roche.

Schinecker a declarat că Roche este în discuţii cu Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor pentru livrarea mai multor sisteme în zonele în care acest lucru este necesar, inclusiv în statul Washington, unde au fost confirmate 31 dintre cele 41 de decese, notează Reuters.

Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Washington a suplimentat capacitatea la 1.000 de teste pe zi, însă laboratoarele sale se confruntă cu mai multe probleme, printre acestea numărându-se personalul insuficient disponibil pentru ridicarea şi livrarea eşantioanelor pentru testare, au precizat autorităţile.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Compania Foraj Sonde S.A. Videle anunță investitorii de la Bursa de Valori București că își extinde prezența pe piață serviciilor petroliere din România prin preluarea unor părți din......
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 ...
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...