Această estimare preliminară, care se bazează pe cifrele comunicate de Banca centrală a Greciei fiecăreia din cele patru bănci comerciale, trebuie să fie aprobată de troika creditorilor internaţionali, care supervizează programul de asistenţă a Greciei.
Banca centrală a Greciei a derulat o nouă rundă de teste de stres la cele mai mari patru bănci comerciale greceşti (NBG, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Eurobank) pentru a stabili dacă recapitalizarea de 28 de miliarde de euro, efectuată în vara anului trecut, le-a făcut capabile să absoarbă şocuri viitoare, în condiţiile în care valoarea creditelor neperformante continuă să crească.
‘Estimările privind necesităţile totale de capital sunt de aproximativ cinci miliarde de euro’, a declarat un bancher, fără a dezvălui care sunt necesităţile pentru fiecare din cele patru bănci.
În schimb, oficialii de la Banca centrală a Greciei au refuzat să comenteze, precizând doar că rezultatele testelor de stres vor fi publicate în scurt timp.
Publicarea rezultatelor acestor teste de stres, iniţial programată pentru începutul lunii ianuarie 2014, a trebuit să fie amânată din cauză discuţiilor prelungite cu inspectorii Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Central Europene. Banca centrală a Greciei a amânată publicarea rezultatelor testelor, deoarece troika nu a clarificat dacă necesităţile de capital trebuie elaborate pe baza unui scenariu de bază sau pe baza unui scenariu negativ, care presupune încă doi ani de recesiune economică.
Capitalul băncilor greceşti s-a diminuat după pierderile uriaşe înregistrate în urma programului de restructurare a datoriilor Greciei şi a creşterii valorii creditelor neperformante, ca urmare a recesiunii prelungite.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), vehiculul care se ocupă de recapitalizarea principalelor bănci elene, a cheltuit până acum 38 de miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar şi, în prezent, mai dispune de opt miliarde de euro pentru a acoperi orice deficienţe de capital ce vor fi scoase în evidenţă de ultimele teste de stres.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.