Thailanda încearcă să-și salveze sectorul turistic mizând pe atragerea în perioada iernii a pensionarilor europeni

Thailanda a pus la punct o strategie care permite pensionarilor europeni să îşi petreacă iarna în această ţară, în încercarea de a salva industria turistică în criză, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 29 aug. 2020, 10:01
Thailanda încearcă să-și salveze sectorul turistic mizând pe atragerea în perioada iernii a pensionarilor europeni

Deşi graniţele Thailandei sunt închise pentru majoritatea turiştilor străini începând de la finele lunii martie, pentru combaterea pandemiei, guvernul de la Bangkok intenţionează în prezent să acorde vize străinilor care vor să petreacă în Thailanda o perioadă de timp de până la nouă luni, a declarat Boon Vanasin, preşedintele Thonburi Healthcare Group Pcl, al treilea mare grup de spitale private din Thailanda, care pe lângă spitale deţine şi cămine de bătrâni.

Aceşti vizitatori pe termen lung ar urma să îşi înceapă sejurul în Phuket, una din principalele destinaţii turistice din Thailanda, cu o perioadă de 14 zile în carantină timp în care vor fi supuşi mai multor teste pentru depistarea virusului. După trei săptămâni petrecute în insula Phuket, şi cu condiţia ca rezultatele testelor de coronavirus sunt negative, vor putea călători şi în alte regiuni din Thailanda, precizează Boon Vanasin, care susţine că are informaţii directe cu privire la planul guvernului şi se aşteapă ca primii turişti să ajungă înaintea iernii.

Chiar dacă guvernul a aprobat, în principiu, acest plan, au mai rămas de finalizat unele măsuri destinate reducerii riscului de infecţie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Bangkok, Traisulee Traisoranakul.

Această deschidere ar fi o gură de oxigen pentru industria turismului şi ospitalităţii din Thailanda, care se chinuie să supravieţuiască după cinci luni fără vizitatori străini. Chiar dacă Thailanda este una din ţările cu cele mai bune succese la nivel mondial în combaterea pandemiei de Covid-19, economia sa bazată pe turism a fost una din cele mai afectate la nivel global, prognozele pentru acest an indicând o contracţie record de 8,5%.

Până în prezent, Thailanda a raportat 3.411 de cazuri de infecţie cu coronavirus, 111 persoane sunt spitalizate şi doar 58 de decese.

Noul plan al autorităţilor din Thailanda ar permite milioanelor de pensionari din ţări europene precum Germania şi Suedia, care de obicei îşi petrec lunile de iarnă în ţări însorite din Marea Mediterană, să se gândească la posibilitatea de a alege în schimb Thailanda deoarece este o ţară cu un risc redus de infecţie, subliniază Boon Vanasin.

„Mulţi seniori nu vor să îşi petreacă timpul într-o ţară cu o iarnă grea. Vor o climă tropicală”, a spus Boon, adăugând că înainte de pandemie aproximativ 90% din clienţii grupului Thonburi erau din străinătate.

Peste 6,7 milioane de europeni au vizitat Thailanda în 2019 şi cu contribuit cu 461 miliarde baht (14,8 miliarde dolari) la economia thailandeză, arată datele guvernamentale. Europenii au reprezentat 17% din numărul total al vizitatorilor străini şi 24% din cheltuielile totale ale vizitatorilor străini.

Guvernul thailandez a încercat să promoveze turismul intern cu o campanie care prevede că guvernul va suporta 40% din preţul cazării la hotel însă turismul intern nu poate compensa pierderea turiştilor străini. În insula Phuket, vizitatorii străini au reprezentat două treimi din numărul total al turiştilor dar au contribuit cu 90% din veniturile din turism.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...