Thales Alenia Space va livra primele două module presurizate pentru Stația Spațială Axiom

22 07. 2021
axiom-station-starry-night_1100
Natural Night Sky Stars With Milky Way Galaxy. Real Photo Starry Sky Background.

Programate pentru lansare în 2024 și, respectiv, 2025, cele două module vor fi într-o primă fază andocate la Stația Spațială Internațională (ISS), punând astfel bazele noului segment al Stației Axiom. Valoarea contractului este de 110 milioane de euro.

Stația Axiom va servi drept hub de cercetare, producție și comerț pe Orbita Joasă a Pământului (Low Earth Orbit – LEO), extinzând volumul utilizabil și locuibil al Stației Spațiale Internaționale, fiind atașată modulului Node 2, de asemenea construit de Thales Alenia Space. Când Stația Spațială Internațională va fi dezafectată, modulele Axiom se vor desprinde și vor funcționa ca o stație spațială comercială de ultimă generație, un laborator și o infrastructură rezidențială în spațiu, care va fi folosită pentru experimente în acceleraţie gravitaţională zero și pentru găzduirea atât a astronauților civili, cât și a celor profesioniști. Stația Spațială Axiom va fi piatra de temelie pentru o prezență umană permanentă și pentru o rețea de activități comerciale pe Orbita Joasă a Pământului. Primele două elemente care vor fi lansate vor găzdui până la 4 persoane fiecare.

Thales Alenia Space și Forțele Aeriene Italiene au ratificat un Memorandum de colaborare, cu scopul de a promova accesul instituțiilor, comunității științifice, industriei și operatorilor comerciali pe Orbita Joasă a Pământului, dar și dezvoltarea unei rețele de cercetare pe chestiuni de ordin strategic (medicină, materiale, biogenetică).

Pe baza experienței în construirea de module pentru Stația Spațială Internațională, Thales Alenia Space este responsabilă pentru proiectarea, dezvoltarea, asamblarea și testarea structurii primare și a sistemului de protecție pentru cele două module Axiom.

Despre Thales Alenia Space

Cu o experiență de peste 40 de ani, Thales Alenia Space oferă soluții rentabile pentru telecomunicații, navigare, observarea Pământului, managementul mediului, explorare, știință și infrastructuri orbitale. Guverne și companii private, deopotrivă, se bazează pe Thales Alenia Space pentru a proiecta sisteme de sateliți care oferă, oricând și oriunde, posibilități de conectare și de poziționare, care ne monitorizează planeta, contribuie la gestionarea resurselor și care explorează sistemul nostru solar și chiar mai departe.

Thales Alenia Space consideră spațiul ca fiind un nou orizont, contribuind la o viață mai bună și mai sustenabilă pe Pământ. Joint-venture între Thales (67%) și Leonardo (33%), Thales Alenia Space colaborează cu Telespazio. Thales Alenia Space a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 1,85 de miliarde de euro în 2020 și are în jur de 7.700 de angajați în 10 țări.