The Globe and Mail: Companiile miniere canadiene au de învăţat din greşelile Gabriel Resources

La începutul lunii noiembrie, guvernul român va arăta, asemenea unui împărat roman la sfârşitul unei lupte între gladiatori, pumnul cu degetul ridicat sau cu degetul în jos pentru proiectul minier de 1,4 miliarde de dolari al Gabriel Resources de la Roşia Montană, notează The Globe and Mail.

Votul ar putea merge în orice direcţie, însă preţul acţiunilor arată că şansele sunt împotriva companiei din Canada, continuă articolul, semnat de jurnalistul Eric Reguly.

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit în prima parte a lunii septembrie de la 1,47 dolari canadieni la un minim de 41 de cenţi, după ce premierul Victor Ponta a afirmat că Parlamentul va urma să respingă, probabil, proiectul de lege care ar fi facilitat realizarea proiectului. În prezent, cotaţia bursieră a compainei este de 93 de cenţi.

Reacţia companinei a fost să ameninţe guvernul român cu un proces de 4 miliarde de dolari, ameninţare încă valabilă, scrie ziarul canadian.

„Gabriel spune multe despre ce este bine şi ce este rău la companiile miniere canadiene, care domină industria”, continuă autorul.

Aproximativ jumătate dintre cele mai mari companii miniere din lume sunt înregistrate în Canada. Printre ele Barrick, Goldcorp, Yamana, Kinross sau Eldorado. Astfel de companii îşi asumă riscuri mari, se pricep foarte bine la aspectele inginereşti şi la finanţare şi sunt capabile, ocazional, să creeze valoare impresionantă. Au creat zeci de mii de locuri de muncă atât în ţările cu economii dezvoltate, cât şi în cele aflate în curs de dezvoltare, şi au transformat bursa de la Toronto în cea mai importantă din lume în ceea ce priveşte industria minieră, aminteşte publicaţia de peste ocean. Astfel, ele pot fi considerate „corporaţiile-ambasador ale Canadei”.

Aceleaşi companii sunt însă capabile de „gafe spectaculoase”, cum ar fi plata unor sume „absurd” de ridicate pentru depozite aurifere în zone „unde nu ţi-ai petrece luna de miere”, pentru ca apoi să „ciomăgească” investitorii cu pierderi masive. Din când în când, se fac vinovate de dezastre ecologice, incomparabile însă cu ceea ce se întâmpla mai demult, iar mult prea des aleg să satisfacă acţionarii în detrimentul altor părţi care au un interes în proiecte, precum comunităţile locale, notează The Globe and Mail.

„Păcatul lui Gabriel a fost abordarea de tip bigfoot (creatură uriaşă în folclorul din nord-vestul Americii de Nord – n.r.), care i-a creat în România o imagine de companie minieră nepăsătoare, imperialistă. Lansată la mijlocul anilor ’90, planul companiei era să facă mulţi bani repede prin construirea unei mine-monstru cu patru cariere, pentru care aveau să fie dinamitaţi doi munţi şi dislocate aproximativ 2.000 de persoane, iar o întreagă vale urma să fie umplută cu deşeuri îmbibate cu cianură. Cu o suprafaţă de aproape 300 de hectare, aşa-numitul lac de decantare ar urma să se adâncească de la 70 până la 180 de metri – o treime din înălţimea clădirii CN Tower din Toronto – şi să depoziteze în final 215 milioane de tone de deşeuri”, scrie publicaţia canadiană.

Astfel, ideea a fost maximizarea valorii nete curente a proiectului, spre câştigul acţionarilor, majoritatea străini – statul român deţine 19,3% din subsidiara Gabriel Resources care dezvoltă proiectul, continuă autorul.

Dimensiunea minei şi utilizarea cianurilor au acţionat ca un paratrăsnet pentru organizaţiile de protecţia mediului şi simpatizanţii lor, printre care s-au numărat, de-a lungul anilor, miliardarul american de urigine ungară George Soros şi vedete precum Vanessa Redgrave, scrie The Globe..

Greşeala Gabriel a fost că nu a dat înapoi, nu a refăcut proiectul la o scară mai restrânsă, care să pună accentul pe creşterea treptată a numărului de locuri de muncă oferite, în locul abordării de tip big-bang. Nici organizaţiile de mediu nu au dat înapoi, notează jurnalistul.

„Nu vedeau decât dolarii. Ar fi trebuit să înceapă cu o operaţiune de mici dimensiuni şi să o extindă pe măsură ce ar fi câştigat încrederea comunităţii”, consideră afaceristul Stephen Roman, fiul magnatului industriei uraniului Stephen B. Roman, canadian de origine slovacă. Stephen Roman a jucat un rol cheie în primii ani de activitate ai Gabriel Resources.

Gabriel a trecut prin cinci directori generali (CEO) şi 550 milioane de dolari în încercarea de a obţine aprobările necesare pentru proiectul Roşia Montană, continuă The Globe and Mail. În 2010, Jonathan Henry a devenit cel de-al şaselea CEO şi, la fel ca predecesorii săi, a crezut că va putea înfăptui marea realizare. Are încă şanse, se spune în articol.

Henry a pus accentul pe beneficiile sociale şi economice ale minei, care ar scoate zona din sărăcie, strategie menită să „dilueze aroma imperialistă” a proiectului, scrie ziarul canadian.

El ar fi putut decide să reducă dimensiunile proiectului, însă ar fi fost nevoie de o nouă rundă greoaie de studii tehnice şi de mediu, pe care investitorii, printre care fondul american de hedging Paulson & Co. şi magnatul israelian al diamantelor Benny Steinmetz ar fi putut opta să nu le susţină.

Henry a făcut însă şi greşeli, cea mai mare dintre acestea fiind ameninţarea guvenrului român cu un proces de 4 miliarde de dolari, consideră jurnalistul canadian.

„Cazul nostru este foarte solid şi vom susţine public că efortul României de a atrage investiţii străine va suferi semnificativ”, a afirmat Henry într-un interviu acordat în septembrie pentru The Globe and Mail.

Guvernul a fost deranjat de această ameninţare, iar CEO-ul Gabriel recunoaşte, într-o discuţie ulterioară cu jurnalistul Eric Reguly, că a devenit „cel mai urât om în România”.

„După ce The Globe and Mail a scris despre ameninţarea cu procesul, preşedintele Gabriel, Keith Hulley, a făcut, cu aprobarea lui Henry, un efort eşuat să dezamorseze consecinţele politice. Hulley a emis un comunicat către media din România cu privire la articol, în care susţinea că Henry ar fi fost citat greşit, iar citatele ar fi fost corectate ulterior. De fapt comentariile CEO-ului nu au fost contestate, el fiind citat cu acurateţe. Compania a cerut (ziarului canadian – n.r.) doar să modifice titlul versiunii online a articolului, solicitare acceptată de Globe”, explică publicaţia.

De atunci, străzile Bucureştiului au fost umplute cu protestatari anti-Gabriel, contrabalansate parţial de adunări mai mici pro-Gabriel la Roşia Montană, notează jurnalistul.

„Parlamentul român ar putea aproba mina luna viitoare, deoarece caută cu disperare venituri într-o economie afectată grav de recesiune. Însă există de asemenea o şansă bună ca zona să rămână aşa cum este, cu un peisaj demn de cărţi poştale, cu văi şi munţi presărate cu oraşe vechi şi decolorate şi cu turlele bisericilor ortodoxe, unde locurile de muncă sunt la fel de rare ca un Dracula al vremurilor noastre. Dacă se va încheia aşa, este în egală măsură vina Gabriel şi a capriciilor politicii româneşti. Companiile miniere canadiene sunt cele mai de succes din lume, însă unele dintre ele mai au încă multe de invăţat”, conchide The Globe and Mail.