The Guardian, despre bicicletele Pegas: De la vestigii ale erei comuniste la design de secol 21
În România comunistă, aproape toţi copiii aveau o bicicletă Pegas. „Într-o ţară ruptă de lumea înconjurătoare, bicicletele fabricate de compania deţinută de stat reprezentau tot ceea ce ştiau oamenii. După sfârşitul violent al lui Nicolae Ceauşescu, în 1989, lucrurile s-au schimbat”.
Mărci străine au invadat ţara, iar românii au uitat de Pegas, împreună cu alte „vestigii” ale erei comuniste. Compania şi-a închis linia de producţie în 2001.
Unsprezece ani mai târziu, patru tineri au luat decizia de a recrea bicicletele copilăriei lor şi au adaptat designul la secolul 21. Ideea le-a venit după ce unul dintre ei căuta înlocuitor pentru bicicleta de import care îi fusese furată.
Prin aceste biciclete, spune unul dintre cofondatorii companiei, Andrei Botescu, sunt înviate amintiri din copilărie.
Echipa a păstrat anumite elemente de design ale bicicletelor din anii ’60 şi ’70, inclusiv şaua de tip „banană” şi coarnele în stil chopper. Publicul ţintă: persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani.
În primul an de la relansare, au fost vândute 500 de biciclete Pegas. Numărul s-a dublat în fiecare an. În 2016, compania a vândut 10.000 de unităţi, lucru favorizat şi de cumpărarea de către eMag a majorităţii acţiunilor. Anul acesta, Pegas speră să vândă 20.000 de biciclete.
Sunt şi mulţi care îşi aduc în atelierul companiei bicicletele vechi pentru a fi restaurate. Au valoare sentimentală, mai spune Botescu, şi nu le pasă prea mult de preţul pe care îl plătesc.
Compania are acum 23 de angajaţi, dintre care patru sunt designeri. „Ca să lucrezi aici trebuie să fi avut un Pegas când erai copil”, spune directorul de marketing.
Bicicletele Pegas erau realizate într-o fabrică aflată în centrul ţării care producea, de asemenea, arme. Jurnaliştii The Guardian fac referire şi la o glumă care apăruse la vremea respectivă: un muncitor fura componente pentru a-i construi fiului său o bicicletă şi oricât le-ar fi asamblat făcea o puşcă.
Noua echipă Pegas s-a bazat, iniţial, pentru componente pe fabricanţi străini, însă acum compania vrea să instaleze utilaje de producţie la Zărneşti, oraşul în care bicicletele originale erau produse.
Multe dintre bicicletele noi Pegas au fost cumpărate de românii care trăiesc în străinătate, însă acum compania vizează clienţi de alte naţionalităţi.