Atât UE, cât şi Marea Britanie au evocat un ‘divorţ’, în timp ce unii comentatori britanici au comparat negocierile care sunt pe cale să înceapă cu un joc ‘care pe care’. În ambele cazuri este vorba de figuri de stil bazate pe premisa complet eronată că Marea Britanie continuă să fie o putere mondială capabilă să influenţeze circumstanţele care o privesc sau chiar să-şi dicteze propriii termeni. În realitate, în pofida discuţiilor din ultimele luni din Regatul Unit privind un Brexit ‘soft’ sau unul ‘hard’, adică o retragere ‘lină’ sau ‘dură’, Uniunea Europeană a clarificat din start că nu există decât două opţiuni: ori un Brexit ‘hard’, ori niciunul.
Un divorţ nu poate exista decât între doi parteneri egali, în timp ce Marea Britanie este de opt ori mai mică decât UE. În ce priveşte analogia cu jocul ‘care pe care’, din nou premisele sunt greşite, pentru că, dacă ne imaginăm confruntarea UE-Marea Britanie ca pe una între două vehicule, Marea Britanie ar fi ca un autoturism Mini, iar UE ca un camion – însă unul fără şofer, în condiţiile în care nu dispune de un organism de supervizare sau coordonare.
Mai mult, declaraţia semnată săptămâna trecută la Roma de liderii UE arată clar că statele membre au lucruri mai importante pe cap decât Brexitul – cum ar fi terorismul, refugiaţii, arhitectura eurozonei, partidele populiste sau stagnarea economică din Europa sudică şi Rusia -, ceea ce nu face decât să accentueze izolarea şi vulnerabilitatea Regatului Unit.
Dacă vrem neapărat să facem o analogie, cel mai potrivit ar fi să percepem UE ca pe un club de navigaţie cu aproape 30 de vase care navighează împreună, în convingerea că este în interesul tuturor. Marea Britanie a ales să iasă din club, având dreptul şi libertatea de a o face, iar acum i se cere să-şi achite facturile restante şi să plece cât mai repede posibil.
Or, ideea că Marea Britanie poate renunţa la apartenenţa la acest club, continuând însă să-i folosească facilităţile este ridicolă şi reflectă egocentrismul britanic. La fel şi ideea că a interzice accesul Marii Britanii la facilităţile clubului după plecare înseamnă a o ‘pedepsi’. Să presupunem că cineva renunţă la abonamentul la un ziar şi acesta nu îi mai este trimis. Poate fi fostul abonat ‘dat ca exemplu’ pentru a-i descuraja pe alţii să renunţe la abonamente? – se întreabă The Guardian.
Ceea ce urmează după anunţarea Brexitului s-ar putea numi mai curând ‘aranjament’, ‘dezlegare’, ‘degajare’ sau ‘mutare’, dar, în orice caz, negocierile care vin sunt extrem de serioase, pentru că vor afecta vieţile a milioane de oameni ani la rând. Nu este un joc, nu este un divorţ, ci mai curând o retrogradare autoimpusă, conchide The Guardian.