The Guardian dezvăluie cum Microsoft a oferit NSA acces la mesaje criptate

Economica.net
12 07. 2013
microsoft_building_99_610x407_00174300

Documentele arată că Microsoft a ajutat NSA să ocolească criptarea cu scopul de a răspunde unor îngrijorări ale agenţiei, care se temea că nu va putea intercepta conversaţii online pe noul portal Outlokk.com; că agenţia avea deja acces, în etapa prealabilă criptării la e-mailuri pe Outlook.com, inclusiv pe Hotmail şi că gigantul a colaborat cu FBI anul acesta pentru a permite NSA un acces mai uşor via PRISM la serviciul de tip nor de stocare SkyDrive, care are în prezent peste 250 de milioane de utuilizatori în întreaga lume.

Documentele mai arată că Microsoft a colaborat şi cu Unitatea FBI pentru Interceptarea Datelor pentru a „înţelege” potenţiale probleme privind o opţiune oferită de Outlook.com ce le permite utilizatorilor să creeze adrese de e-mail de tip alias; că în iulie 2012, după nouă luni de la cumpărarea Skype de către Microsoft, NSA s-a lăudat că o nouă capabilitate a triplat numărul de apeluri video pe Skype colectate prin PRISM şi că materialul colectat prin PRISM este împărtăşit în mod curent cu FBI şi CIA, un document NSA calificând programul drept „un sport de echipă”.

Potrivit publicaţiei britanice, ultimele dezvăluiri despre NSA relevă şi mai mult tensiunile dintre Silicon Valley şi administraţia Obama. Toate firmele majore în domeniul ITC depun eforturi de lobby ca Guvernul să le permită să dezvăluie amploarea şi natura cooperării lor cu NSA, pentru a da curs îngrijorărilor clienţilor cu privire la securitate. Directorii acestor giganţi se confruntă cu dificultăţi în a se distanţa de probele privind colaborarea şi insistă asupra faptului că este vorba despre o obligaţie legală.

Ultimele documente provin de la divizia NSA Special Source Operations (SSO), calificată de Edward Snowden drept „bijuteria coroanei” agenţiei. Ea este însărcinată cu toate programele ce vizează sistemele comunicaţiilor americane, prin parteneriate de tip corporatist ca PRISM, iar FBI acţionează ca legătură între agenţiile de informaţii şi Silicon Valley în privinţa PRISM.

Informaţiile pe care NSA le colectează prin PRISM sunt împărtăşite în mod curent atât cu FBI, cât şi cu CIA. Un buletin informativ din 3 august 2012 descrie cum şi-a extins NSA împărtăşirea de date cu celelalte două agenţii. Buletinul dezvăluie că NSA a automatizat împărtăşirea unor caracteristici ale PRISM utilizând un software care le „permite partenerilor noştri să vadă ce selectori (termeni de căutare) introduce NSA în PRISM”.

„FBI şi CIA pot cere ulterior o copie a datelor colectate (prin) PRISM după orice selector”, se arată în continuare în document, care conchide că „aceste două activităţi subliniază faptul că PRISM este un sport de echipă!”, potrivit The Guardian.