The Guardian: Dilema Uniunii Europene în materie de democraţie: cum şi când să intervină?
„Iniţial Ungaria, acum România, probabil urmează Bulgaria: un stat european după altul par să alunece de la democraţia liberală spre ceea ce mulţi analişti numesc «putinizare». În urmă cu câţiva ani, ipoteza apariţiei unei dictaturi în formă incipientă în cadrul UE ar fi fost respinsă de studenţii la drept şi ştiinţe politice. Acum este o problemă urgentă a Comisiei Europene, care părea să creadă că, dacă un stat a intrat în clubul democraţiilor liberale, acesta va rămâne în cea mai bună situaţie”, comentează ziarul britanic.
„Dar se află Bruxellesul în poziţia de a proteja popoarele europene de propriile guverne – poate chiar de ele însele? Sau şi presiunile europene asupra statelor membre sunt nedemocratice, aşa cum ar argumenta euroscepticii britanici? În general, opiniile sunt favorabile intervenţiei Uniunii Europene. Problema este că Bruxellesul nu are instrumentele politice şi legale pentru astfel de intervenţii; instrumentele şi strategiile disponibile în acest moment pot părea neprincipiale şi oportuniste”, adaugă The Guardian.
„O acuzaţie clasică împotriva UE ar fi că este o construcţie nedemocratică, iar Bruxellesul ar fi ipocrit. Dar acuzaţia este lipsită de valoare. Legitimitatea Uniunii Europene nu derivă din faptul că este democratică prin sufragii directe la nivel european. Este o structură legitimă, pentru că parlamentele naţionale au votat liber în favoarea respectării reglementărilor europene”, notează publicaţia britanică.