Întorcându-ne însă privirea puţin mai la est, veştile sunt bune, consideră autoarea. În Europa Centrală, mişcări democratice pornite de jos par să câştige teren. În unele privinţe, ele sunt mai îndrăzneţe şi perseverente decât cele din ţări vest-europene şi ar putea reconfigura Uniunea Europeană în moduri pe care puţini le anticipează.
Relatând despre o călătorie recentă în Slovacia, autoarea notează că a văzut mii de oameni demonstrând în piaţa centrală din Bratislava împotriva corupţiei şi pentru o ţară ‘decentă’. Protestele din Slovacia sunt organizate în fiecare seară de vineri nu departe de memorialul improvizat în onoarea lui Jan Kuciak, un tânăr reporter de investigaţii asasinat în mod brutal în februarie, împreună cu logodnica sa. Situaţia nu a mai fost aceeaşi după acest dublu asasinat, care a declanşat o dezlănţuire de furie şi demonstraţii de stradă mai ample decât cele ale revoluţiei din 1989 în Cehoslovacia de atunci.
Fiecare ţară are propria sa poveste, desigur, dar evenimentele din Slovacia se înscriu într-o tendinţă mai amplă în regiune: o nouă generaţie de central-europeni se mobilizează pentru a salva valorile democratice pe care le simt sub ameninţare. Tinerii implicaţi sunt extrem de concentraţi şi motivaţi, pentru că au amintiri de familie vii despre ce înseamnă să trăieşti într-un sistem autoritar.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Bratislava s-au întâlnit intelectuali şi activişti din Ungaria, România, Cehia şi Polonia pentru a discuta despre eforturile şi ideile lor, la o conferinţă intitulată ‘Să cerem imposibilul’ – o reverenţă către sloganele revoltei studenţilor de la Paris din 1968.
Între timp, la Praga se desfăşurau proteste împotriva premierului oligarh, implicat în scandaluri, Andrej Babis, acuzat de fraudă. Apelurile pentru demisia sa se intensifică, cu un posibil vot de neîncredere din partea parlamentului la sfârşitul săptămânii.
Evoluţiile recente din Polonia sunt şi ele interesante: opoziţia la ‘regimul Kaczynski’ naţionalist a obţinut unele câştiguri importante în alegerile locale de acum câteva săptămâni, preluând aproape toate oraşele mari, într-un vot care a arătat cât de divizată este ţara. Partidul Lege şi Justiţie ar putea avea dificultăţi să câştige alegerile europarlamentare de anul viitor şi pe cele naţionale de după. Dacă se va întâmpla aşa, ar fi un moment de cotitură, nu în ultimul rând pentru că Polonia este o ţară mare a Uniunii Europene. „Polonia se va întoarce”, a declarat un scriitor şi intelectual de stânga polonez la Bratislava, înţelegând prin această o Polonie democratică, pro-UE.
Şi în România, societatea civilă freamătă de energie după protestele masive de stradă din august împotriva planurilor guvernului de a elimina măsuri anticorupţie. Tot la Bratislava, un activist român din Sibiu a vorbit despre cum mulţimile au continuat să participe zilnic la proteste ‘tăcute’ în faţa sediilor locale ale partidului de guvernământ. ‘Stăm acolo, în piaţa publică, citind poezii şi texte de Henry David Thoreau despre nesupunerea civilă’, a spus el zâmbind.
Nici chiar omul forte al Ungariei, Viktor Orban, ar putea să nu fie atât de sigur pe cât crede – cel puţin în privinţa ambiţiilor sale la nivel european. Este adevărat că a fost reales în mod confortabil în acest an, dar omul care se prezintă singur drept ideologul ‘democraţiei iliberale’ şi un campion al sentimentului ‘creştin’, antiimigraţie, se află acum sub critici puternice în interiorul Partidului Popular European, căruia îi aparţine. Surse central-europene, spune autoarea, au afirmat că Orban va fi dat afară din acest grup politic după alegerile europene din mai 2019. Fie că aceasta se va întâmpla sau nu, Orban a fost criticat public pentru iliberalismul său la congresul PPE de la Helsinki din această lună.
Cu toate discuţiile despre Europa centrală căzută pradă populismului neguros în ultimii ani, unele nuanţe şi semne de schimbare merită o analiză mai atentă. În toată regiunea, activişti ai societăţi civile se opun cu forţă cinicilor de la putere. Ar trebui să fim atenţi, scrie autoarea articolului, la naraţiunea simplistă despre estul Europei ca un focar omogen de autoritarism, cu puţine eforturi de a-l ţine sub control. Există rezistenţă.
În realitate, în unele privinţe, vestul Europei pare mai îngrijorător decât Estul. Opoziţia la Matteo Salvini în Italia este foarte slabă. În Franţa, partidul lui Marine Le Pen stă mai bine în sondaje decât La Republique En Marche a lui Macron. Când protestatarii francezi au blocat străzile săptămâna trecută, a părut că mişcarea socială ar putea mai degrabă să alimenteze tendinţele populiste, nu să le contracareze. Marea Britanie, în acest timp, este blocată în lumea sa separată cu Brexitul. Iar Germania experimentează propria sa variantă de autocontemplare, ca rezultat al competiţiei pentru succesiunea Angelei Merkel.
Dacă valul politic din Europa centrală se va schimba în următorii ani, pe continent ar putea apărea o imagine complet diferită. Copiii acelora care au luptat cu succes pentru democraţie în 1989 vor demonstra că ‘adevărul’ şi ‘decenţa’ (slogane-cheie pe care le folosesc) pot fi victorioase încă o dată. Adesea menţionatul decalaj Est-Vest ar trebuie atunci să fie reinterpretat din temelii.
Liberalii şi progresiştii din Europa Occidentală ar putea să tragă învăţăminte din mobilizarea din est. Central-europenii ştiu că se află într-o luptă pentru valori şi ce preţ ar putea avea eşecul. În consecinţă, îşi adaptează metodele. Aşa de pildă, ei mai degrabă se îndreaptă spre părţile conservatoare social ale populaţiei, în loc să le ignore.
Toate acestea nu înseamnă că populismul a luat sfârşit în Europa Centrală, ci că acolo spiritul de disidenţă este încă viu şi prezent, iar occidentalii ar trebui să ţină cont de aceasta. Salvarea Europei ar putea veni din est, conchide autoarea.