The Independent: „Opriţi demonizarea noilor imigranţi UE”

"Contrar unor zvonuri alarmiste, imigraţia este bună pentru economia" britanică, scrie The Independent într-un editorial nesemnat, publicat miercuri, încercând să tempereze o inflamare la nivelul opiniei publice privind consecinţele migrării românilor şi bulgarilor, într-un context electoral.
Economica.net - vin, 18 ian. 2013, 06:35
The Independent:

Editorialul denunţă ca „neruşinat de alarmist” gestul unui partid naţionalist şi eurofob britanic, UK Independence Party, de a posta un ceas cu numărătoare inversă până la 1 ianuarie 2014, când vor fi anulate restricţiile în UE impuse României şi Bulgariei, subliniind că gestul „este menit să susţină afirmaţia alarmistă a UKIP porivit căreia anularea va conduce la sosirea unui val de 350.000 de imigranţi români şi bulgari în M.Britanie”.

Publicaţia denunţă totodată ca „dubioasă” estimarea avansată miercuri de un grup de lobby împotriva migraţiei, MigrationWatch, potrivit căruia aproximativ 50.000 de imigranţi din cele două ţări membre UE vor sosi anual după anularea restricţiilor, adăugând că grupul estimează „consecinţe semnificative” asupra locuinţelor, locurilor de muncă, şcolilor şi spitalelor.

„Justificarea acestei panici morale este faptul că Guvernul a greşit atât de mult” cu aceste evaluări, apreciază publicaţia, atunci când Polonia a aderat la UE, citând estimarea de la vremea respectivă a Ministerului britanic de Interne, care aprecia venirea a aproximativ 13.000 de polonezi pe an în M.Britanie, în fapt, în următorii doi ani, în ţară imigrând 264.560.

„Situaţia ar urma să fie şi mai rea de această dată, sugerează profeţii nenorocirii”, se arată în editorial, „deoarece salariul minim în România şi Bulgaria este cât jumătate din cel al Poloniei. Imigranţi slab calificaţi vor veni şi vor lua locurile de muncă ale britanicilor acceptând salarii mai mici”.

Editorialul consideră aceste date un „mit” şi apreciază că „impactul real urmează să fie mai mic”, citând date ale Migration Observatory din cadrul Universităţii Oxford. Astfel, The Indepent subliniază că, la aderarea Poloniei, M.Britanie era singurul stat membru „mare” care avea piaţa muncii deschisă, pe când în 2014 „toate economiile majore europene anulează restricţiile”.

„Cei mai mulţi români ar urma să se ducă în Italia, Spania şi Franţa, cu care au legături lingvistice şi culturale, unde mulţi au deja rude. Cei descurajaţi de rata mare a şomajului în aceste ţări se vor orienta mai degrabă spre Germania şi Olanda, ci nu spre M.Britanie. În plus, bulgarii şi românii stăpânesc mai puţin engleza decât polonezii”, se argumentează, în continuare, în editorial.

De asemenea, publicaţia scrie că „imigraţia este bună pentru economia britanică”, subliniind asupra „contribuţii uriaşe” ale unor imigranţi către societate şi citând faptul că ei creează locuri de muncă şi intră în competiţie, sunt „dinamici”, acceptă locuri de muncă refuzate de localnici, îndeplinesc unele „sarcini vitale în cadrul serviciilor publice”, sunt tineri şi au copii – „o veste bună în contextul îmbătrânirii” societăţii”, au o „etică puternică” a muncii.

Editorialul denunţă totodată „negustori de mituri” care sugerează că imigranţii trăiesc toţi din ajutoare sociale – subliniind că „97% dintre muncitorii imigranţi înregistraţi au joburi full-time”, dar şi pe cei care îi consideră infractori – citând Asociaţia Şefilor de Poliţie, potrivit căreia rata infracţionalităţii în rândul imigranţilor polonezi, slovaci, lituanieni, români şi bulgari este „similară cu a restului populaţiei” britanice.

În finalul editorialului se conchide că „deşi migraţia este pozitivă, vor exista întotdeauna critici” şi că „demonizarea noilor veniţi nu este un răspuns util” la probleme cu locuinţele, şcolile, spitalele şi ajutorul social.

Te-ar mai putea interesa și
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale, a declarat sâmbătă preşedintele Cartel Alfa,......
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, ...
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...