The Sun a introdus taxă pentru conţinutul online

Economica.net
01 08. 2013
the_sun_85141100

Versiunea online a publicaţiei, denumită Sun+, poate fi accesată contra unei taxe de 2 lire sterline pe săptămână.

Pentru a cumpăra versiunea pe hârtie, cititorii tabloidului The Sun trebuie să plătească 3,20 de lire pe săptămână.

Site-ul The Sun este accesat în prezent de circa 1,7 milioane de utilizatori zilnic, în timp ce tirajul zilnic al publicaţiei pe hârtie este de 2,3 milioane de copii.

The Sun, un ziar editat de compania News UK, deţinută de magnatul Rupert Murdoch, a anunţat în luna martie că va introduce o taxă pentru accesul la conţinutul său online în cea de-a doua jumătate a lui 2013, după cum relata la momentul respectiv guardian.co.uk.

La momentul respectiv, Mike Darcey, directorul executiv al News International (companie care ulterior a trecut printr-un proces de scindare a diviziei sale editoriale de activităţile sale de divertisment), a declarat că strategia companiei – care le permite milioanelor de cititori accesul gratuit la conţinutul publicat pe site-ul The Sun – nu este sustenabilă.

Introducerea sistemului de plată pentru accesarea conţinutului online al The Sun coincide cu lansarea proiectului pe care tabloidul îl are cu Premier League, care permite publicarea pe site-ul ziarului a unor înregistrări video cu golurile şi cu cele mai importante faze din meciuri.

Pe de altă parte, publicaţia The Times, deţinută tot de News UK, a introdus sistemul cu plată pentru conţinutul său online în urmă cu trei ani.

De asemenea, în luna martie, publicaţia britanică The Daily Telegraph, editată de Telegraph Media Group, a anunţat că va taxa conţinutul său online, dar încă nu a anunţat momentul în care va fi implementat acest sistem. Atunci, The Daily Telegraph a implementat un sistem de cuantificare a materialelor postate pe site-ul său.

După introducerea taxei pentru conţinutul său online, The Daily Telegraph va deveni primul ziar naţional de interes general din Marea Britanie care introduce plata conţinutului postat pe site-ul său. Decizia The Telegraph de a introduce sistemul de taxare a conţinutului său online vine după lansarea, în noiembrie, a acestui model de plată pentru site-ul său internaţional. Potrivit oficialilor companiei, nouă din zece persoane care au avut acces gratuit timp de o lună la site-ul publicaţiei şi-au arătat interesul de a se abona.