The Telegraph: Noul val de imigranţi români şi bulgari începe

Numărul românilor şi bulgarilor din Marea Britanie a crescut cu mai mult de un sfert în trei luni, potrivit unor cifre care oferă prima dovadă a afluxului de imigranţi din cele două ţări, chiar înainte de ridicarea controalelor la frontieră, începând de anul viitor, relatează The Telegraph, într-un articol publicat miercuri seară pe pagina sa de internet.
Economica.net - joi, 15 aug. 2013, 17:16
The Telegraph: Noul val de imigranţi români şi bulgari începe

Numărul lucrătorilor imigranţi din România şi Bulgaria era de 141.000 la sfârşitul lunii iunie, o creştere cu aproape 26% faţă de cifra de 112.000 înregistrată la sfârşitul lunii martie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, majorarea a fost de 35%, notează publicaţia britanică.

Unii comentatori susţin că această creştere anticipează faptul că cetăţenii din cele foste două ţări din Blocul Estic vor veni în Marea Britanie în număr şi mai mare când, la 1 ianuarie, vor avea acces la piaţa muncii din Regatul Unit.

Miniştrii au refuzat în mod repetat să ofere o cifră privind posibilul aflux, deşi ambasadorii celor două ţări le-au transmis parlamentarilor în prima parte a anului că se aşteaptă ca alţi 35.000 de imigranţi să vină în Marea Britanie în 2014. Cifrele publicate acum de Biroul Naţional de Statistică arată că 37.000 lucrători români şi bulgari au venit în Marea Britanie din luna iunie a anului trecut, ceea ce indică faptul că cetăţenii celor două ţări o iau înaintea eliminării restricţiilor începând de anul viitor, mai scrie The Telegraph.

Această creştere semnificativă nu pare să fi fost cauzată de fluctuaţiile sezoniere, deoarece în aceaşi perioadă, martie-iunie, din 2012 numărul a crescut cu doar 7.000.

Andrew Green, preşedinte MigrationWatch, care a estimat că 50.000 de români şi bulgari vor veni în fiecare an în următorii cinci ani, a spus: ‘Această creştere de peste o treime a numărului de lucrători români şi bulgari în Regatul Unit în ultimul an reprezintă o creştere substanţială faţă de direcţia precedentă’.

‘Sugerează că un număr şi mai mare va veni anul viitor, când piaţa muncii de la noi va fi complet deschisă pentru ei. Aceasta e în concordanţă cu estimarea noastră centrală conform căreia migraţia netă din România şi Bulgaria va fi de circa 50.000 pe an în următorii cinci ani’, a declarat el.

În legătură cu cei 37.000 de imigranţi dezvăluiţi de aceste cifre, Green a afirmat: ‘Aceştia vor fi în mare parte lucrători care vor susţine că sunt liber-profesionişti. Aceasta este o veche lacună legislativă care le-a permis să lucreze legal în Marea Britanie’.

‘S-ar putea ca unii dintre aceşti lucrători să-şi asume riscuri cam mari, însă vor putea fi liniştiţi că, în contextul eliminării restricţiilor, orice acţiune împotriva lor este puţin probabilă’, a mai spus el.

În prezent, românii şi bulgarii pot veni să lucreze în Marea Britanie dacă angajatorul a obţinut o viză, dacă sunt liber-profesionişti sau au un contract temporar pentru a acoperi posturile de culegători de fructe sau de alt tip de lucrători agricoli de care Marea Britanie duce lipsă. Controalele temporare impuse în 2007 când cele două ţări au aderat la Uniunea Europeană vor expira la 31 decembrie, ceea ce înseamnă că populaţia totală a ambelor ţări, 29 de milioane de persoane, va primi drepturi depline de a veni în Marea Britanie în căutare de locuri de muncă, adaugă publicaţia.

După ce îşi vor asigura un loc de muncă, vor avea de asemenea dreptul la o serie de beneficii din partea statului, printre care sprijin pentru venit, ajutor pentru locuinţă şi pensie.

Legislaţia Uniunii Europene privind libertatea de mişcare interzice Guvernului britanic să prelungească şi după acest an restricţiile privind piaţa muncii, mai scrie The Telegraph.

Datele Oficiului Naţional de Statistică mai arată că, la sfârşitul lui iunie, în Marea Britanie se aflau 683.000 de lucrători din Polonia şi din celelalte state care au aderat la UE în 2004.

Piaţa muncii din Marea Britanie, comentează publicaţia, este atractivă pentru lucrătorii români şi bulgari deoarece salariile sunt mult mai mari decât în ţările de origine.

‘Niciun cetăţean al UE nu are acces nerestricţionat în Marea Britanie: trebuie să lucreze, să studieze sau să se poată întreţine. Cei care sunt tentaţi să vină aici în încercarea de a abuza de serviciile publice ar trebui să ştie că nu suntem atât de uşor de păcălit’, a declarat secretarul de stat pentru imigraţie, Mark Harper, potrivit The Telegraph.

‘Ne concentrăm pe eliminarea abuzurilor asupra libertăţii de mişcare între statele membre şi pe abordarea factorilor care atrag imigraţia europeană spre Marea Britanie’, a spus el.

‘În Guvern, lucrăm pentru a ne asigura că verificările noastre asupra felului în care sunt accesate ajutoarele şi serviciile, inclusiv NHS (n.r. – Serviciul Public de Sănătate) şi locuinţele sociale, sunt printre cele mai stricte din Europa, pentru a proteja Regatul Unit de abuzuri’, a adăugat Harper.

În total, numărul cetăţenilor străini care lucrează în Marea Britanie a crescut cu 98.000 în perioada aprilie-iunie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 2,68 de milioane.

Numărul persoanelor care aveau loc de muncă, inclusiv britanici, era de 29,78 milioane, cu 300.000 peste cifra de anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a legăturii rutiere rapide dintre Marea Neagră și Europa Centrală. Mai......
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 se deschide azi la ora 16:00
Lotul 1 Dumbrava - Mizil al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic luni la ora 16:00, potrivit unor informații transmise ...
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, ...