The Telegraph: ‘Tinerii României ar trebui să meargă în Anglia’

Entuziasmul său rezonează cu avertismentele apărute în această săptămână, conform cărora Marea Britanie riscă să fie lovită de un val de emigranţi economici români şi bulgari, la sfârşitul lui decembrie, când restricţiile privind permisele de muncă vor fi ridicate iar piaţa muncii din Uniunea Europeană le va fi deschisă.

Miniştrii britanici refuză să-şi dezvăluie estimările cu privire la numărul celor care vor veni – conştienţi de cât de mult a greşit guvernul anterior în privinţa imigrării poloneze în 2004 – însă unul dintre parlamentarii conservatori a avansat un număr atât de mare precum 425.000.
În timp ce-mi oferă să gust o gură din lichiorul lui de cireşe sălbatice făcut în casă, Gheorghe îmi înşiră o întreagă listă de motive pentru care următoarea generaţie de români va pleca din ţară. „Aici nu sunt locuri de muncă”, începe el. În România şomajul este, oficial, 7%, dar mulţi spun că cifra reală este cu mult mai mare, deoarece nu există beneficii reale pentru care să merite să te înregistrezi ca şomer, scrie Rador.ro.

„Şi apoi”, continuă el, în timp ce faţa începe să i se întunece, „România este atât de coruptă. Situaţia nu se va îmbunătăţi deloc.”
Şi apoi, ca pentru a sublinia cele spuse, se apropie de noi un inspector al pieţei, purtând jacheta oficială şi un aparat de emisie-recepţie în mână, şi ne spune că în acest loc public ne este interzis să facem fotografii. Trebuie să avem un permis, insistă el. Cu alte cuvinte, vrea să-i dăm mită.

În altă parte a pieţei – odată ce ne-am strecurat pe sub nasul funcţionarului zelos, ajutaţi şi de ceaţa dimineţii – Ion Viorel de le standul cu tigăi şi oale ne spune că el a fost deja imigrant economic, petrecând şase ani în Germania şi unul în Italia. (Cea din urmă este şi cel mai mare partener comercial al României, iar cele două ţări au şi o legătură naturală prin limbile lor de origine latină, remarcabil de similare – pentru urechea mea nepricepută.) El a lucrat ca muncitor pe şantiere de construcţii.
A avut „actele de muncă” necesare? El doar zâmbeşte şi ridică din umeri. „Am o casă pe care o construiesc acum la ţară, la 30 de kilometri de aici”, explică el, „şi nu mi-aş fi permis să o termin cu ce câştig în România. În Italia şi Germania aş putea câştiga 1.000 de euro pe lună. Aici cel mai mult pot câştiga 500.”

Pare simplu să obţii aceste sume de bani în mână, însă atracţia Italiei, aflată la doar o zi distanţă de vestul României, dacă mergi cu maşina, îşi pierde farmecul pe măsură ce economia acesteia se afundă în criză. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Spania, un alt magnet pentru emigranţi, dar mai ales pentru populaţia romă (majoritatea românilor îi numesc ţigani) care reprezintă cam 5% din populaţia României. Spania a introdus chiar şi restricţii pentru muncitorii din România. La fel şi în Bulgaria vecină – care are cele mai mic salariu mediu din întreaga UE – unde tradiţionala rută de migraţie spre îndatorata Grecie a fost suprimată.
Îşi vor întoarce ei acum privirile spre Marea Britanie?

„Am un văr care munceşte la Londra”, ne spune Viorel. „El spală maşini acolo, dar mi-a spus că regina voastră nu mai vrea străini.”
Iată că toate disputele înfierbântate de la Londra cu privire la imigranţii români au ajuns cumva şi în această piaţă din Bucureşti. Dar, după cum ne demonstrează Viorel şi (poate) şi vărul său, sistemul permiselor de muncă este deja fentat. Acei români care sunt dispuşi să facă o muncă necalificată, la negru, se află deja aici.

La o altă tarabă o întâlnesc pe Dana Mizileanu, o membră a comunităţii rome. „Am fost în Franţa”, îmi spune ea, „dar a fost o experienţă tristă. Nu mi-am putut găsi un loc de muncă. Familia mea a trebuit să-mi trimită bani pentru a mă aduce acasă. Acum cred că lucrurile stau mai bine în România.”
Deci va fi sau nu tentată să emigreze din nou? „Mă gândeam la Marea Britanie”, răspunde ea. „Am o fetiţă de 13 ani. Poate vom încerca împreună. Poate că va fi mai bine.”

Şi apropiata renunţare la regimul permiselor de muncă va face acest lucru mai probabil? Pare să nu înţeleagă nimic.
Ceea ce se află de fapt în spatele temerilor exprimate în Marea Britanie cu privire la un val de români ce vor veni după decembrie este presupunerea, adesea nerostită, că prin români se înţelege în realitate romi. Iar romii nomazi care şi-au făcut tabără în jurul Arcului de Marmură din centrul Londrei în timpul olimpiadei de vara trecută, le-au creat într-adevăr o imagine foarte urâtă acestor imigranţi. Poliţia a constatat o creştere considerabilă a criminallităţii de stradă ca rezultat al prezenţei lor. Însă atitudinea relaxată pe care o are Dana cu privire la plecarea în Marea Britanie arată clar că ridicarea restricţiilor privind permisele de muncă nu va conta deloc pentru membrii acestei comunităţi, pentru că ei operează oricum în afara legii.

La cealaltă extremă a pieţei muncii există totuşi un număr de 125.000 de români bine calificaţi care lucrează deja în Marea Britanie, cu documente legale.
Una din plângerile pe care o aud frecvent în Bucureşti este aceea că nu mai poţi găsi un medic în România, pentru că toţi sunt acum în Marea Britanie.

Pentru a afla dacă deschiderea pieţei muncii îi va încuraja pe mai mulţi dintre tinerii educaţi şi ambiţioşi ai României să emigreze, mă îndrept spre zona universitară.
„E mai probabil să plec în Germania”, spune Ştefan (nu vrea să-şi dea şi numele de familie), un tânăr de 20 de ani care studiază tehnologia informaţiei. România are un mare număr de absolvenţi în acest domeniu căutat – lucru care poate să explice şi de ce ţara are cele mai mari viteze din lume la reţelele WiFi, după Coreea de Sud. „Germania are o economie puternică şi o prefer din punct de vedere cultural.”

Însă colega sa de grupă, Georgiana Ştefan, nu vrea să se gândească la plecare. „Am prieteni din liceu care au fost în Marea Britanie şi s-au întors. Li s-a părut prea dificil să se adapteze. Li s-a făcut dor de familia şi de cultura lor.”
În Fire Club, un bar studenţesc din centrul vechi al oraşului, Aura Theodora Topa, o studentă la economie de la prestigioasa Academie de Studii Economice din Bucureşti, este mai hotărâtă. „În multe feluri, ţara asta stă rău în acest moment. Salariile sunt mici şi avem legi, dar niciun politician nu le respectă. Şi totuşi n-aş putea pleca. Generaţia mea trebuie să rămână pentru a lua iniţiativa schimbării.”

Alături de ea, Diana Duitescu, de 19 ani, clatină din cap. „Pur şi simplu la Londra sunt mai multe oportunităţi”, exclamă ea.
La fel ca toţi studenţii pe care i-am întâlnit aici, engleza ei este perfectă, rezultat al învăţământului şi al unei culturi a tinerilor ce îmbrăţişează muzica, filmele, emisiunile de televiziune şi jocurile pe calculator în limba engleză. „Am o prietenă care a muncit în Marea Britanie în această vară”, spune ea, „a locuit cu o familie şi a avut grijă de copil. A câştigat 300 de lire pe lună. Asta echivalează cu cât câştigă aici un director.”

„Dar totul costă cu mult mai mult”, o contrazice Aura. Diana însă refuză să se lase convinsă. Având în vedere că România şi Bulgaria trec acum printr-un dureros program de austeritate, care a oprit creşterea rapidă a economiei ce a avut loc în cei 23 de ani trecuţi de la căderea comunismului, asemenea dezbateri nu sunt ceva neobişnuit. Cei tineri se uită spre nord şi văd salarii mari şi stabilitate politică. Inevitabil, emigrarea îi tentează. Dar e în măsură acest interes să se transforme şi în fapte?
Acei români care cercetează subiectul sunt sceptici. „Eu nu am văzut nimic care să justifice afirmaţiile despre sute de mii”, spune Bianca Toma, jurnalistă specializată în afaceri UE la un cotidian de elită din Bucureşti, Adevărul. „Schimbările i-ar putea ajuta să intre în legalitate pe cei care muncesc ilegal în străinătate, însă cei care vor cu adevărat să plece au şi făcut-o deja. Eu aş opta pentru un număr de ordinul miilor.”

Colega ei Iulia Roşu, care a petrecut doi ani studiind şi muncind în Marea Britanie, este şi ea la fel de puţin convinsă. „Am mers în Anglia pentru că îmi place cultura engleză, dar dacă m-aş fi gândit la bani, Anglia nu ar fi fost nicidecum apropiată de prima poziţie din lista mea. Aş merge în Suedia sau Danemarca sau Germania. Ele au economii puternice.”