Theresa May a discutat despre Brexit cu Emmanuel Macron

Economica.net
08 05. 2017
emmanuel_macron_2_86570900

‘În această seară (duminică – n.r.), premierul a discutat cu preşedintele ales Macron pentru a-l felicita călduros pentru victoria sa în alegeri’, a declarat un purtător de cuvânt.

‘Cei doi lideri au discutat pe scurt despre Brexit, iar prim-ministrul a reiterat că Regatul Unit vrea un parteneriat puternic cu o Uniune Europeană sigură şi prosperă odată ce o vom părăsi’, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului britanic.

Downing Street a salutat ‘parteneriatul excepţional al Marii Britanii şi Franţei, care furnizează o bază solidă pentru viitoarea cooperare’ înainte de negocierile privind modalităţile de ieşire a Marii Britanii din UE.

Macron, fost ministru al Economiei în timpul preşedintelui François Hollande, şi-a bazat campania pe o platformă pro-UE şi a făcut ca imnul Europei, o adaptare a ‘Odei bucuriei’ a lui Beethoven, să fie difuzat înaintea discursului de învingător susţinut în curtea Muzeului Luvru din Paris.

Alegerea lui Macron, care a învins-o în al doilea tur pe candidata extremei-drepte Marine Le Pen cu peste 65% din voturi, a fost salutată de numeroşi oficiali politici britanici.

Ministrul de externe Boris Johnson l-a felicitat pe Macron pentru ‘victoria sa stupefiantă’. ‘Ne bucurăm să continuăm marele parteneriat dintre naţiunile noastre’, a adăugat el.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a salutat de asemenea rezultatul alegerilor. ‘Sunt încântat că francezii au respins ferm politica urii a lui Le Pen’, a scris el pe Twitter.

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon şi primarul Londrei, Sadiq Khan, au salutat la rândul lor victoria lui Macron.

În schimb, Nigel Farage, fost lider al partidului UKIP, anti-UE, şi unul dintre principalii actori ai victoriei taberei ‘Da’ la referendumul privind Brexit-ul, a deplâns rezultatul alegerilor din Franţa.

‘O mare păcăleală a fost aprobată prin vot. Macron va fi marioneta lui Juncker’, a scris Farage pe Twitter, făcând referire la Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.