Theresa May doreşte un acord rapid cu UE pentru clarificarea statutului imigranţilor comunitari

Premierul britanic, Theresa May, a declarat luni că intenţionează să încheie 'un acord rapid' cu Uniunea Europeană pentru reglementarea statutului imigranţilor comunitari aflaţi în Marea Britanie şi al britanicilor din ţările blocului comunitar, transmite agenţia EFE.
Economica.net - lun, 21 nov. 2016, 21:46
Theresa May doreşte un acord rapid cu UE pentru clarificarea statutului imigranţilor comunitari

Şefa executivului britanic a menţionat această prioritate în discursul susţinut la Confederaţia Industriei Britanice (CBI), ce reprezintă aproximativ 190.000 de oameni de afaceri.

‘Doresc un acord rapid pentru cetăţenii europeni aflaţi în Marea Britanie şi pentru britanicii din străinătate’, a spus Theresa May, care a răspuns astfel preocupărilor oamenilor de afaceri ce se tem că ieşirea din UE va îngreuna găsirea forţei de muncă.

Şefa executivului i-a asigurat că va negocia cu UE un acord care să fie benefic atât pentru Marea Britanie cât şi pentru blocul comunitar şi a insistat că Brexitul oferă Marii Britanii oportunitatea de a deveni ‘liderul mondial al comerţului liber’.

Totuşi, ea a semnalat că votul favorabil ieşirii din UE la referendumul din 23 iunie a fost şi un avertisment ce arată că ‘globalizarea şi capitalismul nu funcţionează pentru toată lumea’, motiv pentru care a cerut mediului de afaceri ‘să se adapteze şi să se reformeze’ pentru a asigura o repartizare echitabilă a prosperităţii.

‘Avem nevoie de o nouă abordare, care să permită tuturor să beneficieze de pe urma creşterii economice’, a indicat Theresa May.

Ulterior acestei intervenţii, un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra, citat de agenţia Reuters, a declarat că Marea Britanie examinează o serie de opţiuni înaintea iniţierii negocierilor cu Uniunea Europeană privind condiţiile ieşirii din blocul comunitar, el răspunzând astfel unei întrebări legate de posibilitatea încheierii unui acord tranzitoriu cu UE.

La întâlnirea de luni, reprezentanţii mediului de afaceri britanic i-au mai transmis premierului Theresa May preocuparea lor faţă de incertitudinea ce ar putea marca cei doi ani cât ar urma să dureze din punct de vedere formal negocierile privind condiţiile separării de UE.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis marți imagini de pe șantierul lotului 3 (Pietroasele - Municipiul Buzău)......
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către statele membre UE
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către ...
Statele Uniunii Europene vor opri treptat şi efectiv importul de gaze şi petrol din Rusia până la sfârşitul anului ...
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Suprafaţa regiunilor afectate de secetă la nivel mondial s-a dublat între anii 1900 şi 2020, a anunţat Organizaţia ...
Berlinul se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de aplicare al Mecanismului de Redresare și Reziliență
Berlinul se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de aplicare al Mecanismului de Redresare ...
Guvernul german respinge creşterea bugetului multianual al Uniunii Europene pentru următoarea programare pe şapte ani ...