Theresa May: Marea Britanie nu se teme de un Brexit fără acord, dar vor fi inconveniente pentru ambele părţi

Economica.net
03 10. 2018
theresa_may_012_16382500

‘La nevoie, Marea Britanie nu se teme să plece (din UE) fără niciun acord’, a punctat Theresa May, ovaţionată la scenă deschisă după ce a dansat la pupitru pe melodia Dancing Queen a formaţiei ABBA, cum a mai făcut anterior şi în timpul unei vizite în Africa, gest pentru care a fost atunci ironizată. ‘Dar trebuie să fim sinceri cu acest lucru. Ieşirea fără niciun acord, introducerea de taxe vamale şi de controale costisitoare la frontiere ar avea efecte rele atât pentru Marea Britanie cât şi pentru UE’, a atenţionat ea în continuarea discursului.

În cazul unui Brexit fără niciun acord, ‘la început va fi greu’, dar ‘rezistenţa’ poporului britanic va permite Marii Britanii să meargă mai departe, a anticipat Theresa May în discursul de la finalul congresului conservatorilor, manifestându-şi speranţa că în final se va ajunge la un acord cu Bruxellesul.

Theresa May a reiterat de asemenea că guvernul ei a tratat UE cu ‘respect’ şi că se aşteaptă ca blocul comunitar să aibă aceeaşi atitudine faţă de Londra, lucru pe care l-a mai afirmat în discursul susţinut a doua zi după summitul european din septembrie, când liderii europeni i-au respins propunerile cuprinse în ‘Planul de la Chequers’.

La fel ca şi acum, ea a asigurat atunci că nu va accepta niciodată o scindare a Regatului Unit, referire la viitoarea situaţie a frontierei nord-irlandeze, capitol care împreună cu cel al viitoarelor relaţii comerciale cu blocul comunitar împiedică în continuare găsirea unui acord privind Brexitul.

Theresa May şi-a apărat miercuri Planul de la Chequers, ce are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene. La rândul ei, Londra nu acceptă ca Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană, întrucât s-ar crea o frontieră între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit.

Vorbind despre diviziunea din interiorul Partidului Conservator între eurosceptici şi proeuropeni, sau între adepţii unui ‘Brexit dur’ (hard Brexit) şi aceia ai unui ‘Brexit uşor’ (soft Brexit), Theresa May a insistat încă o dată că partidul are nevoie de unitate. ‘Dacă mergem toţi în direcţii diferite în susţinerea propriei viziuni despre Brexit, riscăm în final să nu mai avem niciun Brexit’, şi-a avertizat şefa guvernului britanic colegii de partid. ‘Şi mai este un motiv pentru care trebuie să fim uniţi. Intrăm în cea mai dură parte a negocierilor (…) Dacă suntem uniţi şi perseverenţi, ştiu că putem obţine un acord bun pentru Marea Britanie’, a explicat ea mai departe.

Apelul său vine la o zi după ce fostul ei ministru de externe Boris Johnson, unul dintre susţinătorii ‘Brexitului dur’, a condus în paralel cu congresul un miting la care a criticat strategia executivului de abordare a ieşirii din UE, el calificând planul guvernului drept o ‘păcăleală’.

Theresa May a reafirmat de asemenea că exclude convocarea unui nou referendum privind Brexitul, descriind un astfel de referendum drept un ‘vot al politicienilor’ care doresc un rezultat diferit de cel al referendumului din 2016.

Referindu-se la situaţia economică, şefa executivului britanic a proclamat finalul vremii austerităţii, susţinând că ‘vor veni zile mai bune’. Ea a anunţat în acest context lansarea anul viitor a unui program major de investiţii publice, care va marca sfârşitul unui deceniu de reduceri de cheltuieli ce au urmat crizei financiare din 2008