Theresa May va face o „ofertă îndrăzneață” parlamentarilor britanici

Premierul Theresa May a anunţat că va face o "ofertă îndrăzneaţă" parlamentarilor, într-o ultimă încercare de a-i convinge să accepte acordul de ieşire al Marii Britanii din UE, informează Agerpres.
Economica.net - Dum, 19 mai 2019, 07:11
Theresa May va face o „ofertă îndrăzneață” parlamentarilor britanici

Într-un articol apărut în Sunday Times, Theresa May afirmă că urmează să prezinte aleşilor britanici la începutul lunii următoare noua sa propunere, căreia i-a adus modificări în speranţa obţinerii unui vot favorabil.

„Continui să cred că este posibilă obţinerea unei majorităţi în parlament pentru o ieşire (din UE) cu acord”, scrie Theresa May în articol.

Şefa executivului britanic a asigurat că textul care va fi supus parlamentarilor este o „ofertă nouă şi îndrăzneaţă”, cu un „pachet îmbunătăţit de măsuri, capabil să obţină sprijinul deputaţilor.

Ziarul scrie că May îşi va consulta colegii de cabinet în privinţa schimbărilor propuse, care vizează obţinerea sprijinului din partea celor două mari partide de pe scena politică britanică reprezentate în parlament: Partidul Conservator şi cel Laburist. Totodată, articolul menţionează intenţia executivului de a lua în considerare organizarea unei serii de voturi indicative care să stabilească ce propuneri ar putea obţine majoritatea voturilor.

Opoziţia laburistă a întrerupt vineri discuţiile cu premierul britanic destinate găsirii unei soluţii pentru aplicarea Brexitului, invocând „slăbiciunea” Theresei May, pe care propriul partid o somează să îşi pregătească demisia.

La începutul lunii iunie, deputaţii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra unui proiect de lege privind Brexitul care va fixa modalităţile legislative ale ieşirii Marii Britanii din UE, şi nu asupra acordului însuşi.

Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Partidului Laburist Keir Starmer a declarat că guvernul ar trebui să promită că va organiza un vot public pe tema proiectului de lege privind acordul de retragere al Marii Britanii din UE, pentru a putea depăşi actualul impas.

Parlamentul Regatului Unit a respins de trei ori acordul privind Brexitul negociat cu UE de premierul Theresa May. Astfel, data ieşirii a fost amânată de la 29 martie la 12 aprilie, într-o primă fază, şi ulterior la 31 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Cinci persoane au fost inculpate pentru corupţie activă sau spălare de bani, în cadrul anchetei din Belgia ce vizează compania chineză Huawei pentru suspiciuni de corupţie în Parlamentul......
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
O tendinţă globală de consum a vinurilor albe a majorat exporturile germane, dar taxele vamale ale administraţiei Trump ...
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și a centrelor de date, investițiile trebuie să continue
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și ...
Corneliu Bodea, fondator al grupului Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), spune că actuala tendință ...
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
Energoutil Contact SA a cumpărat un nou hotel pe litoralul românesc, după ce în 2023 a cumpărat hotelul Becali din Venus.