Thomson Reuters va concedia 2.500 de angajaţi
„Nu sunt decizii uşor de luat, însă costurile noastre trebuie să fie în echilibru cu aşteptările clienţilor noştri”, a spus Jim Smith, CEO al agenţiei Thomson Reuters.
Potrivit acestuia, Thomson Reuters are circa 60.000 de angajaţi la nivel internaţional. Cei 2.500 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi reprezintă circa 4% din personalul companiei.
Miercuri, compania Thomson Reuters, care are sediul central la New York, a anunţat că a înregistrat un profit de 372 de milioane de dolari, în al patrulea trimestru, după o pierdere mare înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Thomson Reuters este principala sursă de informaţii pentru companii şi profesionişti din întreaga lume din domeniile financiar, legal, taxe şi contabilitate, ştiinţă, sănătate şi pieţe media. Compania are sediul la New York şi filiale la Londra şi Eagan (Minnesota). Thomson Reuters are circa 60.000 de angajaţi în peste 90 de ţări.
Thomson Corp. a achiziţionat Reuters în aprilie 2008, în cadrul unei tranzacţii în valoare de 17 miliarde de dolari.