Tiberiu Dobre, Samsung România: Mai mult de jumătate din banii pe care românii îi cheltuiesc pe telefoane sunt pentru modele premium

18 07. 2024
Tiberiu Dobre samsung

”Anul trecut și anul acesta în materie de unități tendința este constantă, numărul telefoanelor vândute rămâne la același nivel. În materie de valoare în piață, acum în anul acesta avem undeva pe la 9% evoluție, deci, practic, unitățile rămân constante, dar crește prețul mediu de vânzare, iar rezultanta se duce la 9%.

Și la nivelul anului trecut este o mică stagnare ca număr de unități, la 3,5 milioane, dar anul trecut am avut double digit creștere la valoare. Acest lucru s-a întâmplat nu pentru că telefoanele s-au scumpit, cât este despre mixul de produse. Segmentul premium tot crește în dauna telefoanelor low-entry. Proporția de premium în unități e în jur de 20% din totalul pieței, iar în valoare e undeva peste 62%. Adică, practic, mai mult de jumătate din banii pe care românii cheltuiesc pe telefoane sunt în zona premium. Atenție, nu la număr de unități, ci la valoare. Banii pe care cheltuiesc și nu telefoanele pe care le achiziționează”, a explicat Tiberiu Dobre.

Gigantul sud-coreean şi-a menţinut şi anul trecut poziţia de lider pe piaţa locală de telefoane mobile cu o cotă de 45% ca număr de unităţi, şi aproximativ la fel în valoare.

O categorie în plină evoluție o reprezintă telefoanele pliabile, care au crescut de la un an la altul, atât la nivel global, cât şi local. Gama de telefoane pliabile Samsung a atins masa critică, potrivit lui Tiberiu Dobre, fiind vândute peste 100.000 de unități.

”Pliabilele cresc într-un ritm alert, zic eu un ritm sănătos, pentru că vin de jos. De exemplu, în etapa de pre-order pentru noua gama Galaxy Z Flip și Galaxy Z Fold ne propunem 50% peste anul trecut. Iar la nivelul întregului an, ne propunem să creștem cu 20-25%

Am atins masa critică, am vândut semnificativ peste 100.000 de bucăți în România până la finale a anului trecut din toată gama de pliabile. Ceea ce nu e un lucru rău. Anul trecut au avut o creștere moderată, să zicem undeva în plaja asta 10-15%, anul ăsta suntem mai ambițioși, cu seria nouă și avem argumente, zicem noi, să creștem 30% față de anul trecut, dar vorbim de o adopție în masă, deja 100.000 de utilizatori pentru foldables, eu cred că e un rezultat foarte bun”, continuă vicepreședintele Samsung Electronics România & Bulgaria.

Românii preferă ușor mai mult gama Flip, care reprezintă circa 60% din totalul vânzărilor de telefoane pliabile Samsung. Însă, comparativ cu Europa de Vest, România are o pondere mai mare de Fold

Le preferă pe ambele și m-aș reveni la două perspective. Pe de-o parte, dacă ne referim la numere nete, da, sunt mai multe Flip-uri vândute, în proporție de 60%, și restul, evident, Fold. Dar dacă ne uităm la celelalte piețe din Europa de Vest, România are o pondere mai mare de modele Fold. Ușor mai mare, nu semnificativ mai mare, dar o pondere mai mare de Fold. Asta înseamnă că românii sunt foarte mult atrași de tehnologie, de ultima generație care aduce inovație. Și e un lucru bun, un lucru care, cred că, trebuie să ne mândrim noi, românii, că suntem interesați de inovație, de tehnologie”, a mai spus Dobre.