Ţibichi: S-au blocat reţeta electronică şi raportarea. Sistemul informatic este operaţional în proporţie de 40%
La trei zile de la ultima blocare a cardului de sănătate, în sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost semnalate din nou probleme de funcţionare.
„Nu s-a blocat cardul, ci Sistemul Informatic Unic Integrat, adică reţeta electronică şi raportarea. Sistemul este operaţional în pondere de 40 la sută. Dar, din păcate, sunt probleme tehnice care se rezolvă greu fără mentenanţă”, a declarat, pentru News.ro, Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.
El a precizat că, dacă problemele tehnice nu vor fi remediate în trei zile, va fi emis un ordin al preşedintelui CNAS prin care vor fi recunoscute serviciile efectuate în intervalul în care sistemul nu a funcţionat.
Sistemul cardului de sănătate a fost blocat, ultima oară, pe 1 noiembrie, el redevenind funcţional pe 2 noiembrie.
„Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este în stare de funcţionare, începând cu data de 2 noiembrie 2016, orele 19.00, iar în continuare se efectuează operaţiuni tehnice de monitorizare şi consolidare a acestuia”, anunţa, miercuri, CNAS.
În perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.
„După avaria de 72 de ore, în intervalul 10-13 octombrie, mare parte din probleme au fost rezolvate, dar mai sunt anumite probleme care apar. De aceea, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS (Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate – n.r.), voi emite un ordin, care va recunoaşte serviciile efectuate în acest interval”, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.
Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă, respectiv se eliberează în regim off-line a precizat Ţibichi.
Potrivit măsurilor aprobate pe 26 octombrie de Executiv, CNAS constată şi comunică, prin publicarea pe site-ul propriu, întreruperile în funcţionarea PIAS.
În astfel de cazuri, serviciile şi dispozitivele medicale, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, se acordă off-line.
De asemenea, farmaciile eliberează în sistem off-line medicamentele din prescripţiile medicale online şi offline. Anterior, medicamentele puteau fi furnizate de farmacii doar în regim online.
Potrivit modificărilor, preşedintele CNAS emite ordin, până la termenul de raportare a activităţii lunare prevăzut în contract, pentru ziua/zilele în care sunt constatate întreruperi în funcţionarea PIAS.