Tichete de vacanţă: Guvernul a aprobat normele metodologice. Ce se schimbă
‘Potrivit noilor reglementări, pot fi acordate vouchere de vacanţă atât pe suport hârtie, cât şi pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii beneficiarilor. În cazul personalului contractual şi funcţionarilor publici din instituţiile bugetare, regulile de acordare a voucherelor de vacanţă se stabilesc potrivit prevederilor în vigoare. Pentru instituţiile publice, voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale’, precizează Guvernul.
Sursa citată menţionează că ‘valoarea voucherelor de vacanţă emise pe suport hârtie sau electronic nu poate depăşi într-un an calendaristic contravaloarea a şase salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată pentru fiecare salariat, limită stabilită prin Ordonanţa nr. 8/ 2014’.
‘Potrivit normelor de aplicare, voucherul de vacanţă are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii atât pe suport hârtie, cât şi pe suport electronic, cu precizarea însă că perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitată la un an. Costurile determinate de imprimarea voucherelor de vacanţă pe suport hârtie, respectiv costul suportului electronic pe acestea, precum şi costurile emiterii lor se suportă de către angajatori’, menţionează Executivul.
Potrivit hotărârii, ‘beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea de la care achiziţionează servicii turistice, însă numai dintre cele afiliate care deţin licenţă de turism sau certificat de clasificare emise de Autoritatea Naţională pentru Turism’.
‘Pe site-ul acestei instituţii va fi postată lista unităţilor turistice autorizate. Beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanţă pe baza actului de identitate. Este interzisă comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi /sau altor bunuri / servicii’, mai arată Guvernul.