Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii dezavantajaţi, în vederea achiziţionării de rechizite şi haine
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că tichetele vor fi acordate timp de patru ani.
„Acordăm astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, tichete sociale în valoare de 500 lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniţă şi la şcoală, la cursuri primare şi gimnaziale. Sunt peste 400.000 de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea de rechizite şi haine. Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023 – 2024. Finanţarea va fi de 120 de milioane de euro, este asigurată din fonduri europene şi îi mulţumesc domnului ministru Câciu pentru această iniţiativă”, a spus prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează aprobarea Schemei naţionale de sprijin pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional 2023 – 2027, în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027.