Tichetele de masă vor crește la 40 de lei de la 1 iulie

30 04. 2023
bonuri masa

„Se încheie o săptămână cu decizii importante pentru dezvoltarea României. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei şi ne dorim ca noua valoare nominală să se aplice începând cu 1 iulie”, a scris premierul pe Facebook.

Din ce se știa până acum, erau discuții între Guvern și partenerri sociali erau pentru creșterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei, la 35 sau 40 de lei, fără să se fi specificat clar care va fi noua valoare.

Premierul Nicolae Ciucă a participat, alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social de la începutul acestei săptămâni.

Ministrul Finanţelor a prezentat atunci propunerea de a mări cuantumul tichetelor de masă la 35 de lei sau la 40 de lei, noua valoare urmând să se aplice de la 1 iulie.