Tiftikcioğlu, CEO Garanti BBVA România : Dobânzile mai mari vor scădea ritmul de creștere a cererii de proprietăți rezidențiale din trimestrul II din 2022
„Credem că Banca Națională a României va continua să se concentreze pe temperarea inflației și va aplica o serie de măsuri de politică monetară. Similar cu alte piețe internaționale, aceste acțiuni vor duce la dobânzi mai mari, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii”, a declarat Tiftikcioğlu pentru Economica.net.
Şeful Garanti Bank România nu este însă de părere că acest măsuri de politică monetară nu vorconduce la scădereainteresului pentruinvestiţii al companiilor care activează în România. „Cu toate acestea, dorim să subliniem că această creștere nu va fi atât de semnificativă încât să împiedice companiile să continue să investească, iar indicele prețurilor de consum la finalul anului viitor va scădea, odată cu apariția efectului de bază”, precizează acesta.
Piaţa imobiliară, atât partea comercială cât şi cea rezidenţială, a fost şi rămâne un domeniu de interes pentru piaţa bancară. „Există un stoc mare pe segmentul rezidențial al pieței imobiliare din România și ne uităm cu interes la evoluția acestuia. Dobânzile mai mari, care vor apărea începând cu trimestrul al doilea din 2022, vor scădea ritmul de creștere a cererii de proprietăți rezidențiale. În ceea ce privește segmentul de birouri, care a înregistrat rezultate negative, din cauza scăderii puternice a cererii, credem totuși că se va redresa, odată cu atenuarea efectelor pandemiei, însă, cu siguranță, recuperarea va dura mai mult timp”, spune Mustafa Tiftikcioğlu.
În completare, şeful Garanti BBVA spune că programul Noua Casă reprezintă un element esențial în susținerea cererii de pe piata rezidențială, iar în 2022 acest program va fi din nou unul dintre elementele care vor încuraja cererea de credite imobiliare.
În ciuda noului val al pandemiei, şeful Garanti începe anul 2022 cu așteptări pozitive și ținte de creștere.
Garanti BBVA este o bancă universală, care face parte din Grupul Garanti BBVA Romȃnia, alături de Garanti BBVA Leasing (marcă sub care activează Motoractive IFN SA) și Garanti BBVA Credite de Consum (marcă sub care activează Ralfi IFN SA), care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing (leasing financiar pentru vehicule, echipamente, imobiliare, sale &leaseback), servicii de administrare a flotei, precum și credite de consum.
Activă în România din 1998, Garanti BBVA este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia, cu un volum total al activelor de 70,4 miliarde dolari (iunie 2021), poziție de top pe toate liniile de business și peste 19 milioane de clienți. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din lume, cu un volum total al activelor de peste 648 miliarde euro si peste 78,9 milioane clienți.
garanti bank, garanti BBVA Romania, CEO Garanti Bank, dobanzi credite, dobanzi credite imobiliare 2022, dobanzi mai mari, scade cererea de imobiliare, trim II 2022 cerere credite, dobanzi 2022