Se schimbă pachetele de ţigări. Cele aromate vor fi interzise

Parlamentul European a dat undă verde, marţi, unei noi legislaţii antitabac. Ţigările cu arome vor fi interzise, dar cele "mentolate" vor avea un termen de opt ani după promulgarea legii. Mesajele de avertizare de pe pachetele de ţigări vor ocupa 65 la sută, urmând ca marca de ţigări să apară doar în partea de jos a pachetului.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 12:40
Se schimbă pachetele de ţigări. Cele aromate vor fi interzise

Textul, care urmează să fie analizat de reprezentanţii celor 28 de state membre înainte de a intra în vigoare, prevede, de asemenea, ca mesajele de avertizare de pe pachetele de ţigări să ocupe 65 la sută, urmând ca marca de ţigări să apară doar în partea de jos a pachetului.

Ţigările „slim” vor putea fi comercializate în continuare, în pofida avizului Comisiei Europene.

În schimb, ţigările cu arome vor fi interzise, dar cele „mentolate” vor avea un termen de opt ani după promulgarea legii.

Ţigara electronică nu va fi considerată un medicament, au tranşat eurodeputaţii, şi va putea fi vândută în continuare în magazine specializate sau tutungerii.

Majoritatea eurodeputaţilor de dreapta au refuzat o propunere a Comisiei Europene ca ţigara electronică, ale cărei efecte asupra sănătăţii nu sunt cunoscute, să fie considerată medicament.

Aceste ţigări nu vor putea fi însă vândute minorilor şi nici nu li se va putea face publicitate.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...