TikTok intenţionează să deschidă încă două centre de date în Europa
TikTok încearcă să asigure guvernele şi autorităţile de reglementare că datele personale ale utilizatorilor nu pot fi accesate şi conţinutul nu poate fi manipulat de Partidul Comunist din China sau de alte entităţi aflate sub influenţa Beijingului.
TikTok, deţinută de conglomeratul tehnologic chinez ByteDance, vrea să-şi extindă facilităţile pentru stocarea datelor din Europa, a scris Waterworth într-o postare pe blog.
„Suntem în stadii avansate cu finalizarea planului de a avea un al doilea centru de date în Irlanda, cu furnizori terţi de servicii, pe lângă centrul anunţat anul trecut. De asemenea, discutăm înfiinţarea unui al treilea centru de date în Europa pentru a completa planificatele noastre operaţiuni din Irlanda Datele utilizatorilor europeni ai TikTok vor începe migrarea anul acesta, procesul va continua în 2024”, a spus Waterworth.
Vineri, compania a raportat o medie de 125 de milioane de utilizatori activi lunar în UE, între august 2022 şi ianuarie 2023, pentru a îndeplini cerinţele din Legea privind serviciile digitale (DSA), care include reglementări mai stricte ale UE privind conţinutul online.
Conform DSA, companiile cu peste 45 milioane de utilizatori sunt etichetate platforme online extrem de mari şi trebuie să execute operaţiuni de gestiune a riscului, audit extern şi independent, schimb de date cu autorităţile şi cercetătorii, şi adoptarea unui cod deontologic.
Platformele online şi motoarele de căutare au termen până în 17 februarie s-şi publice numărul de utilizatori activi lunar. Platformele online extrem de mari au la dispoziţie patru luni pentru a îndeplini reglementările UE, altfel se vor confrunta cu amenzi.
Joi, Twitter a anunţat că are o medie de 100,9 de milioane de utilizatori activi lunar în UE, pe baza estimărilor din ultimele 45 de zile.
Alphabet, firma mamă a Google, a informat că numărul mediu lunar al utilizatorilor conectaţi la Google Maps a totalizat 278,6 milioane, la Google Play – 274,6 milioane, la Google Search – 332 milioane, la Shopping – 74,9 milioane iar la YouTube – 401,7 milioane.
Şi Meta Platform a anunţat recent că în UE a avut în medie 255 de milioane de utilizatori activi lunar în pe Facebook, şi în medie aproximativ 250 de milioane de utilizatori activi lunar pe Instagram, în ultimele şase luni din 2022.
Luna trecută, directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, s-a întâlnit la Bruxelles cu oficiali UE, inclusiv cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurenţă şi vicepreşedinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
Şeful TikTok a încercat să reasigure UE că va respecta reglementările blocului comunitar şi angajamentele privind viaţa privată şi siguranţa copiiilor.