Tîlvăr: Apărarea cibernetică este esenţială în contextul regional de securitate

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, consideră că apărarea cibernetică este esenţială în actualul context regional de securitate. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), ministrul Tîlvăr şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Comandamentului Apărării Cibernetice.
AGERPRES - sâm, 02 sept. 2023, 11:55
Tîlvăr: Apărarea cibernetică este esenţială în contextul regional de securitate

„Într-o perioadă scurtă, autoritatea responsabilă de domeniile securităţii şi apărării cibernetice, respectiv tehnologiei informaţiei, a devenit o parte esenţială a forţelor care participă activ la generarea unor efecte operaţionale în sprijinul operaţiilor şi misiunilor întregii armate. În contextul regional de securitate, dar şi în dinamica generală a dezvoltării armatei, apărarea cibernetică este esenţială”, a declarat ministrul, citat în comunicatul MApN.

La rândul său, şeful Statului Major al Apărării a subliniat importanţa pe care această structură o are în cadrul sistemului defensiv naţional.

„Felicit personalul Comandamentului Apărării Cibernetice pentru activitatea şi reuşitele înregistrate în aceşti primi cinci ani, mai ales că momentul festiv de astăzi este încununat şi de acordarea Drapelului de Luptă, simbol identitar al oricărei unităţi militare. Transformarea digitală şi integrarea de noi tehnologii vor rămâne priorităţi pentru Armata României, priorităţi pentru care contăm pe profesionalismul, expertiza şi dedicarea informaticienilor militari”, a transmis generalul Petrescu.

Comandamentul Apărării Cibernetice (CApC) a fost înfiinţat la 1 decembrie 2018, se află în subordinea şefului Statului Major al Apărării şi reprezintă autoritatea competentă a MApN în domeniile securităţii cibernetice, apărării cibernetice şi tehnologia informaţiei.

„CApC se încadrează în forţele care participă activ la îndeplinirea misiunilor Armatei României, având, în acest context, rolul de a planifica, organiza, conduce şi desfăşura acţiuni în spaţiul cibernetic, în scopul asigurării protecţiei şi rezilienţei funcţionale a infrastructurilor cibernetice şi a generării de efecte în sprijinul forţelor proprii, în context naţional sau aliat, precum şi managementul şi dezvoltarea infrastructurilor cibernetice militare şi a serviciilor de tehnologia informaţiei furnizate utilizatorilor”, se mai menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ia măsuri suplimentare de securitate în jurul centralei nucleare de la Bushehr
Iranul ia măsuri suplimentare de securitate în jurul centralei nucleare de la Bushehr
Cetăţenii străini şi migranţii nu mai au voie să locuiască sau lucreze pe o rază de 5 kilometri de facilitatea nucleară iraniană Bushehr, a relatat miercuri agenţia de presă de stat IRNA,......
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând din luna martie, a anunțat ministrul de Externe Emil Hurezeanu
Românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară ...
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Avertisment de ultimă oră de la Hidroelectrica!
Hidroelectrica avertizează public că numele companiei este folosit într-o campanie de fraudare și solicită celor vizați ...
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
APIA a achitat în ultima lună peste 1,6 miliarde de lei către fermieri, reprezentând plățile finale aferente anului 2024
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 decembrie 2024 - 8 ...