Timișoara atrage investiții de un miliard de euro în imobiliare, jumătate din valoarea celorlalte mari orașe din România

Investiții de peste două miliarde de euro sunt în derulare în acest moment sau urmează să fie demarate în perioada următoare în Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța, potrivit unei analize realizată de Bucharest Real Estate Club (BREC). În București, planurile investitorilor sunt de 3,5 miliarde de euro.
Andrada Ghira - mie, 17 nov. 2021, 11:58
Timișoara atrage investiții de un miliard de euro în imobiliare, jumătate din valoarea celorlalte mari orașe din România

De acum și până în 2024, în cele cinci orașe și în regiunile adiacente urmează să fie finalizate proiecte imobiliare cu o suprafață de peste 370.000 mp în clădiri de birouri, spații logistice și parcuri de retail. În plus, vor mai fi deschide șapte hoteluri afiliate unor branduri internaționale și finalizate mai mult de 20.000 de apartamente noi, arată raportul BREC, realizat pe baza datelor CBRE, Cushman & Wakefield Echinox, Simon & Partners Cluj-Napoca, IMRA Real Estate Constanța și EST Hospitality.

Un raport al BREC de la începutul anului arăta că pe harta Bucurestiului sunt în derulare investitii de peste 3,5 miliarde euro în imobiliare, cu livrare până în 2023.

Timișoara

Investițiile de un miliard de euro atrase de Timișoara reprezintă noi proiecte de birouri, retail și logistice de peste 190.000 de mp, dar un hotel de 5 stele Radisson Blu și peste 5.000 de apartamente, ce vor fi livrate până în 2024. Județul a atras cele mai mari investiții imobiliare datorită conexiunii excelente cu coridoarele pan-europene, fapt ce a a transformat zona într-o locație strategică pentru facilități de producție. Grupul Iulius are aici în lucru unul dintre cele mai importante proiecte de birouri, cu 30.000 mp. Totodată,  marii investitori în logistică, CTP, WDP, VGP si Global Vision sunt prezenți cu proiecte în lucru de peste 115.000 mp.

Iași

La Iași se construiesc proiecte de birouri și retail de peste 65.000 mp și peste 5.000 de apartamente. Grupul Iulius are în lucru una din cele mai mari investiții din țară pe segmentul de birouri, respectiv 60.000 mp la Palas Campus. Un proiect de anvergură este Silk District al celor de la Prime Kapital, care a finalizat demolarea clădirilor de pe terenul fostei fabrici Teba. În așteptarea unei autostrăzi care să lege Moldova de Europa, marii dezvoltatori imobiliari în logistică sunt încă absenți în regiune. Dar, au fost anunțate două ivestiții publice în parcurile industriale Iași Industrial Park și Miroslava Industrial Park.

Brașov

Brașovul devine atractiv datorită aeroportului care ar putea deveni operațional începând cu anul viitor, potrivit Bzb.ro.  Aici sunt în construcție circa 2.500 de apartamente, peste 45.000 mp de spații de birouri și logistice în dezvoltare și trei hoteluri în diverse stadii de pregătire.

Cluj-Napoca

După o perioadă în care Cluj-Napoca a atras cele mai multe investiții în birouri după București, acesta și localitățile din jur atrag peste 20.000 mp de noi spații logistice, trei noi hoteluri (dintre care un hotel Radisson și un hotel sub brandul Courtyard by Marriott) și peste 5.000 de apartamente, în proiecte deja începute sau care vor demara în perioada următoare, cu termene de finalizare între 2022-2024, mai arată raportul BREC.

Constanța

Constanța a atras până în prezent investiții cu precădere pe segmentele de retail și logistic, iar în ultimii ani este ținta investitorilor rezidențiali, atât în oraș cât și în stațiunile de pe litoral, pe segmentul apartamentelor de vacanță. Un număr de peste 7.000 de apartamente sunt în lucru în acest moment sau vor fi lansate în perioada următoare, între care o investiție de 40 milioane de euro cea de-a doua fază din proiectul Gran Via Marina al dezvoltatorului spaniol Gran Via, care va finaliza 500 de apartamente noi până în 2024. Regiunea are potențial ridicat pentru logistică, datorită localizarii și infrastructurii de transport disponibile. De asemenea, orașul ar putea atrage în viitorul apropiat cel puțin o investitie majoră pe segmentul de birouri, având în vedere că nu există nici o clădire emblematică pe acest segment, în prezent.

Fotografie de Cristian Coaja pe Unsplash

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a intrat în topul primilor cinci producători mondiali de bere, în locul Germaniei, după ce și-a crescut producția în urma scăderii importurilor
Rusia a intrat în topul primilor cinci producători mondiali de bere, în locul Germaniei, după ce și-a crescut producția ...
Rusia a eliminat Germania din topul primilor cinci producători mondiali de bere, în 2024, a anunţat marţi cel mai mare trader mondial de hamei, firma germană BarthHaas, informează DPA,......
CCR a respins contestația AUR privind pachetul de austeritate pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Curtea consideră că urgența și necesitatea au fost justificate
CCR a respins contestația AUR privind pachetul de austeritate pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Curtea consideră ...
Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra primului pachet de ...
Controale ANSVSA în zonele de interes turistic. Instituția a dat 246 de amenzi în ultimele două săptămâni
Controale ANSVSA în zonele de interes turistic. Instituția a dat 246 de amenzi în ultimele două săptămâni
Inspectorii sanitari veterinari au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale în ultimele două săptămâni, în valoare ...
Funcționarii din administrația publică și asistență socială intră mâine în grevă de avertisment de două ore. Greva generală e programată pentru 30 iulie
Funcționarii din administrația publică și asistență socială intră mâine în grevă de avertisment de două ore. ...
Federația COLUMNA-SCOR, reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate Administrație Publică și Asistență Socială, ...